Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat vineri, la Arad, că motivarea Curții Constituționale privind conflictul președinte-ministrul Justiției, este explicită și reprezintă un exercițiu de înțelegere."CCR, pentru a fi mai explicită, face referire la activităţile desfăşurate de constituant şi arată care au fost considerentele de atunci , care a fost voinţa aceea a adunării constituante, voinţa de stabilire a raportului . Este necesar să respectăm și limitele și competențele trasate de Constituție și de lege. Vă invit să citiți decizia Curții. E un exercițiu de înțelegere. Cheia deciziei este aceeaşi, de a ne cunoaşte competenţele, poziţia, rolul pe care-l avem şi de a le respecta, de clarificare a raporturlui constituţional în care se află Ministerul Public faţă de preşedintele Republicii pe de o parte şi faţă de ministrul Justiţiei pe de altă parte", a declarat vineri, la Arad, Tudorel Toader.CCR a publicat motivarea, de 133 de pagini, în cazul conflictului președinte- ministrul Justiției, generat ca urmare a refuzului președintelui Iohannis de a o revoca pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA."Independenţa judecătorilor nu o schimbă nimeni, procurorii au fost şi rămân independenţi în instrumentarea cauzelor, niciun ministru nu s-a dus şi nu se va duce să întrebe un procuror despre modul de soluţionare a unei cauze. Acestă competenţă funcţională de exercitarea a urmăririi penale nu a fost nici într-un fel modificată. A câştigat, dacă vreţi statul, de drept. Decizia foarte explicită mai pune o temelie la fundamentele statului de drept a României, că procurorii se numesc în Constituţie magistraţi, dar categoric au alte competenţe de umărire Pentru buna funcţionare a statului de drept trebuie ca fiecare dintre noi să ne cunoaştem bine competenţele, să ne respectăm limitele de competenţă trasate de Constituţie", a mai spus ministrul Justiției.Curtea Constituțională arată în motivarea privind conflictul instituțional președinte- ministrul Justiției că șeful statului și-a arogat niște atribuții pe care nu le are, atunci când a respins revocarea Laurei C. Kovesi, blocând în acest fel autoritatea ministrului asupra activității procurorilor.