Un bărbat în vârstă de 67 de ani, din Slatina, județul Olt, a fost găsit mort, marți, îngheţat într-o parcare din zona cartierului Steaua, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit polițiștilor, trupul îngheţat al bărbatului de 67 de ani a fost găsit de către un localnic, pe platforma industrială din zona cartierului Steaua.
"Polițiștii încă sunt la fața locului în vederea stabilirii împrejurărilor în care bărbatul a decedat. Cadavrul nu prezintă urme vizibile de violență. Așteaptă medicul legist să vină să ridice cadavrul pentru a stabili cauza decesului", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Polițiștii au declanşat o anchetă în acest caz, având în vedere că este vorba despre o moarte suspectă.
Bărbatul locuia în cartierul Steaua, din apropiere.
Comentarii