Consiliul Concurenței a sancționat Orange România SA cu o amendă în valoare de 64,91 milioane de lei (aproximativ 14 milioane euro) pentru abuz de poziție dominantă, potrivit unui comunicat de presă transmis marți.
„Autoritatea de concurenţă a constatat că, în perioada 2011-2015, operatorul de telefonie a limitat accesul companiei Simplus Invest SRL la reţeaua sa de telefonie mobilă, blocându-i activitatea de transmitere a mesajelor comerciale către/de către clienţii Orange”, au precizat reprezentanții Consiliului Concurenței.
Simplus Invest SRL este un integrator, adică o companie care intermediază transmiterea de mesaje comerciale prin numere scurte între anumite companii beneficiare și clienții operatorilor de telefonie mobilă. Pentru a-şi desfăşura activitatea, integratorii încheie contracte cu clienţi (companii care vor să transmită mesaje comerciale) şi cu toți operatorii de telefonie mobilă, care le alocă numere scurte.
„Mesajele comerciale au ca obiect atât transmiterea de mesaje publicitare (ex.: sunt puse la dispoziţia clienților informaţii referitoare la produse sau servicii sau se facilitează participarea la campanii promoţionale), cât și efectuarea de plăți (ex.: descărcare jocuri, televoting, plată parcare, donații etc.). Accesul la rețeaua Orange este indispensabil pentru integratori în vederea comercializării propriilor produse, întrucât Orange deține cel mai mare număr de utilizatori pe piața de telefonie mobilă, iar beneficiarii doresc să aibă acces la toți acești utilizatori”, au explicat reprezentanții Consiliului Concurenței.
În cadrul investigaţiei, Autoritatea de Concurenţă a constatat mai multe fapte ale Orange prin care a limitat accesul Simplus la reţeaua sa, cum ar fi: refuzul de a deschide noi servicii comerciale prin alocarea unor noi numere scurte, respectiv închiderea anumitor numere scurte.
„Companiile mari, care deţin poziţii dominante, trebuie să aibă un comportament nediscriminatoriu faţă de partenerii lor şi să creeze proceduri clare, transparente şi rezonabile pentru situaţiile ce justifică o limitare a accesului la reţeua sa”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
În perioada 2012-2013, Simplus era principalul jucător din România pe piaţa de intermediere de transmitere de mesaje comerciale prin numere scurte. „Acțiunile Orange au diminuat în mod semnificativ capacitatea acestui integrator de a concura pe piață, cifra de afaceri a Simplus diminuându-se în perioada 2012-2015 de aproximativ 5 ori”, au atenționat reprezentanții Autorității citate.
Autoritatea de Concurenţă va informa Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) cu privire la disfuncţionalităţile identificate în cadrul investigației pe piața analizată, în vederea analizei oportunității impunerii de măsuri în acest domeniu de activitate.
Autoritatea de Concurenţă a reamintit că, a derulat mai multe acţiuni pe piaţa telecomunicaţiilor. Astfel, Consiliul Concurenţei a sancţionat, în 2011, companiile Orange cu 34,8 milioane euro şi Vodafone cu 28,3 milioane euro pentru abuz de poziţie dominantă. Cele două companii au contestat sancţiunile, în cazul Orange instanţa supremă menţinând decizia Consiliului Concurenţei, iar cazul Vodafone se află pe rol.
Consiliul Concurenţei a mai derulat două investigaţii piaţa comercializării produselor preplătite de telefonie mobilă privind fixarea preţului de revânzare, împărţire a pieţei şi instituirea unor obligaţii de neconcurenţă între trei operatori de telefonie mobilă (Orange, Vodafone, Cosmote) şi distribuitorii acestora.
„În urma implementarii angajamentelor asumate de companiile implicate, au fost elaborate criterii transparente şi nediscriminatorii pentru selecţia distribuitorilor şi sub-distribuitorilor, restabilindu-se mediului concurenţial. De asemenea, o influenţă majoră în vederea îmbunătăţirii climatului concurenţial a avut-o implementarea angajamentelor de nediscriminare internă pe care şi le-au asumat principalii operatori mobili (Orange, Vodafone, Telekom şi RCS&RDS) în cadrul investigaţiei derulate de Consiliul Concurenţei privind serviciul de terminare a apelurilor la punctele mobile ale rețelelor de comunicații electronice operate de fiecare dintre aceste companii. Consiliul Concurenţei monitorizează atent pieţele de comunicaţii electronice, urmârind nu numai evoluţia şi comportamentul operatorilor de pe piaţă, ci şi cadrul legal, în strânsă cooperare cu ANCOM, autoritatea de reglementare. Astfel, propunerile Autorităţii de Concurenţă în 2012, în contextul licitaţiei de spectru pentru alocarea frecvenţelor în benzile de 800, 900, 1800 şi 2600 MHz, au condus la o îmbunătăţire a concurenţei pe această piaţă, în special prin creşterea numărului de operatori (de la3 la 4)”, au mai susținut reprezentanții Consiliului Concurenței.
Tot în gama aspectelor benefice unui mediu concurenţial, din datele statistice, rezultă o creştere a numărului de portări, ceea ce indică sensibilitatea obiceiului de consum al clienților de servicii mobile (aspect relevant şi pentru serviciile de telefonie la punct fix), atât la factorul preţ, cât şi la calitatea şi diversitatea serviciilor, potrivit comunicatului Autorității.
Intervenţiile Consiliului Concurenţei pe piaţa telecomunicaţiilor, în 20 de ani de activitate, au generat consumatorilor economii de aproximativ 575 milioane euro, arată studiul privind impactul politicii de concurenţă, realizat de Academia de Studii Economice din București (ASE).
Comentarii