Sucevenii sunt invitați vineri seara la o nouă reprezentație a celui mai recent spectacol pus în scenă de Teatrul “Matei Vișniec” Suceava - “Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei”, a cărui premieră a avut loc sâmbăta trecută.

Noua reprezentație are loc la aceeași oră, 19.00, tot în zona de agrement Tătărași, accesul fiind liber, dar condiționat de respectarea măsurilor impuse de pandemie, purtarea măștilor și distanțarea fizică fiind obligatorii.

Spectacolul „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei” de Federico García Lorca, în regia lui Zalán Zakariás este o premieră națională absolută, iar textul ce aparține reputatului dramaturg spaniol este tradus pentru prima dată în limba română sub semnătura Laviniei Seiciuc, conf.univ.dr. la Catedra de Hispanistică a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.

Din distribuție fac parte Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Horia Andrei Butnaru, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Alexandru Marin, Mîndru Cătălin Ştefan, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc.

Corina Grămoșteanu, renumit scenograf, și Csiki Csaba, un compozitor foarte apreciat, sunt artiștii care fac parte din echipa de creație a spectacolului „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei” - prima producție în aer liber a teatrului sucevean, în contextul noilor condiții impuse de pandemie.