Arestarea și trimiterea în judecată a membrilor grupării care a dat spargeri din casele unor oameni cu bani din municipiul Suceava și nu numai a stopat brusc furturile de acest gen în 2019, însă mai sunt încă destule fapte comise pe parcursul anului trecut care au rămas în faza de anchetă. Dacă câteva dintre victimele hoților sunt părți civile în dosarele în care inculpații sunt trimiși în judecată și speră să-și recupereze măcar parte din prejudiciu, alte părți vătămate nu mai știu mai nimic de dosarele lor. Asta deși oamenii au convingerea că hoții sunt aceiași, ba chiar și polițiștii judiciariști le-au sugerat că bănuielile lor sunt justificate. Problema este probabil la probatoriu, deși polițiștii și procurorii au dat semne recent că lucrează și la faptele mai vechi. Doi dintre inculpați au fost trimiși în judecată în această vară pentru spargerea unui apartament din Suceava, faptă comisă tocmai în martie 2016.

 

I-au spart casa, în timp ce se afla cu familia la biserică

Reporterii Monitorului de Suceava au stat de vorbă, zilele trecute, cu Gheorghe Crihan, un bărbat din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. Casa acestuia a fost spartă în ziua de 29 aprilie 2018. Bărbatul are o casă în zona Lidl din Burdujeni, unde deține și un service auto. Bărbatul ne-a relatat că în acea zi de duminică a plecat la slujba de după-amiază, la o biserică din cartier. Din cercetările ulterioare a rezultat că a fost urmărit de o mașină, de un complice care s-a asigurat că el și ceilalți membri ai familiei sunt la biserică. În acest timp, hoții au putut acționa și au pătruns în casa omului, despre care aveau date că are bani în interior. Hoții au escaladat gardul casei, au forțat un geam și au pătruns în interior, furând în jur de 30.000 de euro.

 

Legătura făcută de păgubit cu gruparea de spărgători aflată în arest

Spargerea a fost dată în perioada în care au fost mai multe furturi din casele oamenilor de afaceri.

Păgubitul din acest caz, Gheorghe Crihan, spune că anterior furtului la service-ul auto al familiei sale venea foarte des cu mașini cel pe care îl știa după numele „Crețu” - Cezar Ioan Dumitru, considerat de anchetatori liderul grupării de spărgători. Bărbatul este convins că acesta a studiat terenul și a reușit să-și dea seama inclusiv unde își ține familia banii, astfel că locuința nici măcar nu a fost răvășită prea mult de hoți în căutarea celor 30.000 de euro. Sigur că aceasta este o bănuială, care nu poate fi tratată acum ca o certitudine.

 

Anchetă în impas

Aceste aspecte le-au fost relatate polițiștilor judiciariști suceveni imediat după comiterea faptei, fiind studiate imagini video pe care au fost văzute siluetele hoților și mașina care l-a urmărit pe bărbat la biserică.

Nemulțumirea lui Gheorghe Crihan este că deși de la comiterea furtului a trecut aproape un an și jumătate, dosarul este încă în faza de anchetă. Asta deși în cazul altor fapte de furt comise după el, lucrurile s-au mișcat mult mai repede. Din informațiile noastre el nu este singurul în această situație, mai existând și alți păgubiți care au convingerea că au fost victimele acelorași hoți, însă probabil că nu sunt probe suficiente împotriva lor.

 

Membrii grupării anihilate de anchetatori 

Referitor la gruparea de care vorbim, Cătălin Tiberiu Mercheș și Sergiu Nicolae Lahman, ambii din Suceava, sunt judecați pentru mai multe fapte de furt. Numai într-unul din dosare, în care este vorba de patru furturi, acestora li se impută un prejudiciu de 350.000 de lei. Cei doi sunt acuzați că pătrundeau efectiv în case, în timp ce Cezar Ioan Dumitru ar fi fost cel care le dădea ponturile și era complice la furt. Din grupare ar mai fi făcut parte și Mihai Gabriel Precob, care a recunoscut o parte din furturile comise, iar un alt complice trimis  în judecată este Vasile Marian Pirojec. Gruparea este acuzată de comiterea de spargeri din casele unor oameni de afaceri din Suceava (cel puțin pentru șase furturi sunt deja trimiși în judecată), dar și de o spargere din comuna Slatina. În acest ultim caz s-au dat deja condamnări definitive pentru Andrei Juravle, din Brodina, care ar fi făcut parte și el din grupare, și pentru Cezar Ioan Dumitru, din Suceava. Andrei Juravle a primit 2 ani și 7 luni de închisoare, în timp ce Dumitru are de executat 2 ani și 3 luni. Cei doi, ca și ceilalți inculpați, mai au la activ antecedente penale, în general pedepse cu suspendare, ceea ce le poate aduce pedepse cumulate și mai mari.