Doi inspectori de specialitate din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava au fost eliberați din funcții, în cursul zilei de miercuri, dat fiind faptul că aceștia nu îndeplineau condițiile de ocupare a postului pe care erau încadrați.

Toader Mihai Piticar, inspector de istorie, și Luminița Corbu, inspector pe proiecte educaționale, părăsesc echipa de inspectori. Aceștia nu erau membri în Corpul Naţional de Experţi în Managementul Educaţional.

Potrivit legii, profesorii din sistemul preuniversitar care vor să preia funcţii de conducere în învăţământ, precum și inspectorii şcolari, trebuie să facă parte din Corpul Naţional de Experţi în Managementul Educaţional.

La nivelul județului, peste 1100 de cadre didactice au fost acceptate în Corpul Național de Experți, în urma concursurilor de selecție organizate de Ministerul Educației.

”Inspectoratul Școlar a verificat respectarea metodologiei de încadrare pentru funcțiile de inspectori și s-a constatat că în cazul celor doi nu erau îndeplinite condițiile. Deciziile de eliberare din funcție au fost emise de IȘJ Suceava, cu avizul Ministerului Educației”, a menționat insp. Cezar Anuței, purtător de cuvânt al instituției.

Cei doi inspectori în cauză fac parte din echipa IȘJ Suceava din luna august 2019, fiind numiți prin detașare în interesul învățământului.

Prof. Toader Mihai Piticar este profesor de geografie la Colegiul Naţional ”Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc, membru PSD Câmpulung Moldovenesc, iar Luminiţa Corbu predă economia la Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, îndeplinind și funcția de consilier local la Primăria Fălticeni din partea PSD.

 

Cine sunt propuși în locul acestora

În cadrul IȘJ, Luminița Corbu avea o normă întreagă, pe același domeniu (proiecte educaționale) fiind încadrată și Lidia Acostoaie pe jumătate de normă.

Odată cu plecarea prof. Corbu, Lidia Acostoaie va prelua portofoliul acestui domeniu, cu normă întreagă.

Cât privește jumătatea de normă de la istorie, pentru acest post a fost propus insp. Constantin Cocerhan, inspectorul de geografie.