Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Cajvana, este dat în urmărire generală de Poliția Română, având de executat o pedeapsă de 3 ani, 10 luni și 20 de zile pentru multiple furturi, în special furturi de mașini.

Gheorghe Iacoban a început să fure încă de când era copil și a cumulat mai multe pedepse, inițial cu suspendare, care în cele din urmă i-au adus condamnarea destul de mare amintită mai sus.

Din cercetările polițiștilor a rezultat că, deși era foarte tânăr, încă minor, căjvăneanul a inițiat și organizat un grup infracțional, alături de elevi din centre de plasament, cărora le-a propus şi pe care i-a convins să se deplaseze împreună cu el pe raza localităţii Cajvana, și nu numai, pentru a sustrage autoturisme sau a comite furturi din autoturisme. Minorii furau maşinile în scop de folosinţă, adică se plimbau cu autoturismele până când acestea rămâneau fără carburant, după care le abandonau. Iacoban a fost pus sub acuzare numai într-un dosar pentru 12 fapte de furt, cele mai multe de mașini. Cum conducea și mașini furate, tânărul a adunat și mai multe infracțiuni de conducere fără permis.

Tânărul care abia a împlinit 20 de ani în luna februarie a acestui an a fost o perioadă și arestat preventiv, însă la un moment dat a fost lăsat în libertate, sub control judiciar.

Principalul său complice în faptele de furt a fost un tânăr de la Centrul de Plasament Solca, Alexandru Cuciureanu, care are și el deja un bogat cazier, fiind implicat într-un viol și mai recent în tâlhării comise în municipiul Suceava pentru care a fost arestat.

Revenind la Gheorghe Iacoban, Inspectoratul General al Poliției Române i-a publicat fotografia pe site și așteaptă orice informații care să ducă la identificarea sa pentru punerea în executare a mandatului prin care a fost condamnat definitiv la pedeapsa rezultantă de 3 ani, 10 luni și 20 de zile de detenție.