Informarea de presă transmisă, marți, de Prefectura Suceava arată că, în ultimele 24 de ore, în Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a fost internată o singură persoană diagnosticată cu Covid – 19 și au fost externate 20 de persoane, nefiind înregistrat nici un caz în rândul personalului medical.

Marți, la ora 9.00, în Spitalul de Urgență Suceava se aflau internați 397 de pacienți, dintre care 159 de pacienți cu Covid-19, 13 pacienți fiind internați la secția ATI. În Spitalului Municipal Rădăuți erau internați 30 de pacienți cu Covid-19 și 24 de persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Conform comunicatului Prefecturii, în cursul zilei de marți se vor recolta probe, în vederea testării pentru Covid- 19, personalului din cele două centre de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică.

Conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, marți în județ se aflau în autoizolare la domiciliu 4.843 de persoane, în carantină instituționalizată 5 persoane, 17.228 de persoane erau ieșite din autoizolare și 3.102 persoane au ieșit din carantină instituționalizată. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul Covid – 19.

Până la acest moment, în județul Suceava au fost efectuate 20.716 teste.

Conform situației întocmite de către DSP Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 2.606 de persoane declarate vindecate.

În cursul zilei de 1 iunie a.c., polițiștii au desfășurat 32 de acțiuni in context Covid- 19, fiind verificate 4.716 persoane aflate în autoizolare la domiciliu și 34 de societăți comerciale.