În urma investigațiilor efectuate de către polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Dărmănești, în legătură cu faptele comise de către Nicolae Buziuc, de 23 de ani, din comuna Dărmănești, în cursul nopții de 10/11 octombrie, când a sustras două autoturisme, cu unul dintre ele făcând accident în zona pieței din localitate, anchetatorii au hotărât începerea urmăririi penale față de suspect. În cursul zilei de marți, el a fost reținut cu ordonanță pentru 24 de ore, în arestul IPJ Suceava, acum fiind cercetat în continuare sub control judiciar.

Faptele comise de bărbatul de 23 de ani s-au petrecut în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, când polițiștii au găsit în șanț un autoturism Volkswagen avariat în partea din față, care fusese abandonat după ce lovise un stâlp pe care-l înclinase. În autoturism nu se afla nici o persoană, însă, în urma verificărilor, pe drum a fost identificat mergând pe jos Nicolae Buziuc, un bărbat de 23 de ani, din localitate, care avea leziuni în zona feței.

Acesta a recunoscut că a condus fără a avea drept două autoturisme ale proprietarului și le-a avariat pe amândouă și, fiind testat, avea o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din cauza leziunilor suferite a fost chemat un echipaj al ambulanței, care l-a preluat și l-a transportat pentru investigații și îngrijiri medicale la spitalul din Suceava.

Verificările efectuate de polițiști au stabilit faptul că bărbatul nu posedă un permis de conducere, stabilindu-se întregul traseu al acestuia în ziua precedentă și în timpul nopții. S-a stabilit astfel că sâmbătă proprietarul gospodăriei unde Buziuc muncea plecase de acasă cu familia și l-a lăsat pe acesta să termine treburile în curte, fără a avea cheia de acces în locuință.

Băut fiind și profitând de această ocazie, el a scos din curtea locuinței autoturismul marca VW și l-a condus pe străzile din localitate, iar la un moment dat, din cauza stării de ebrietate, a părăsit partea carosabilă, intrând cu mașina în șanț. A revenit pe jos la locuința proprietarului, a forțat ușile de acces și a pătruns în casă, unde a găsit cheile de contact ale celui de al doilea autoturism, marca Renault. S-a urcat la volanul acestuia și l-a condus pe drumurile publice din localitate, în jurul orei 02,00, în timp ce se afla pe DC 38, pierzând controlul volanului și izbindu-se într-un stâlp. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducere unui vehicul sub influența alcoolului” și „furt în scop de folosință”, iar după expirarea reținerii în spatele gratiilor, procurorii au luat decizia cercetării în continuare a acestuia sub control judiciar, pentru următoarele 60 de zile.