Aproape toate pârtiile de schi din județul Suceava sunt deschise și îi așteaptă pe iubitorii sporturilor de iarnă, a anunțat, duminică, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă.

Acesta a precizat că vremea din ultimele zile a făcut posibilă redeschiderea pârtiei Rarău, din Câmpulung Moldovenesc, pârtiei Parc din Vatra Dornei, pârtiei Șoimul din Gura Humorului și a pârtiei din Cârlibaba. Pe pârtia Veverița din Vatra Dornei se lucrează pentru a fi redeschisă în cel mai scurt timp. La Mălini, pârtia este deschisă pentru sănii.

„Așadar, sunt deschise majoritatea pârtiilor din județ și prognoza pe următoarea perioadă arată că vor fi temperaturi scăzute, ceea ce înseamnă că vor fi condiții pentru funcționarea acestora. Este o veste bună pentru turiștii aflați în vacanță, pentru cei din Suceava și din județele apropiate care vin la schi în special pe perioada de weekend”, a declarat Niculai Barbă.