De Ziua Culturii Fălticenene,la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” din Fălticeni a avut loc vernisajul expozițiilor de pictură „Hotarul nevăzut” şi „Nicolae Labiş” şi decernarea titlului de Cetățean de Onoare unuia dintre pictorii contemporani de o mare şi rară sensibilitate, Mihail Gavril.

Prin lucrările expuse, Mihail Gavril ne invită într-o lume misterioasă, geometrică şi conceptuală redată privitorului de artă prin lucrări care construiesc o poveste în sine şi care transmit multe despre percepțiile, trăirile şi modul de a gândi şi a relaționa ale artistului. Titlul expoziției nu este întâmplător, întrucât arta sa poate fi plasată la limita dintre geometrie, abstractizare, conceptualizare şi sensibilitate şi expresivitatea actului artistic.

Alături de Mihail Gavril a fost prezentă mama sa, foşti profesori şi învățători ai artistului, iubitori ai artei, primarul Cătălin Coman şi administratorul public Alexandru Rădulescu.

Născut şi crescut la Fălticeni, licențiat în pictură (Academia de Artă „Luceafărul”) şi în artă murală (Universitatea de Artă din Bucureşti), Mihail Gavril este membru al Uniunii Artiştilor Plastici, având o activitate de peste 40 de ani în domeniul artelor plastice. Începând cu anul 1981, creațiile sale au fost prezentate în peste 70 de expoziții personale, în țară şi peste hotare, a participat la peste 100 de expoziții de grup, la care se adaugă numeroase tabere de creație şi stagii de documentare în străinătate. A expus în România, Germania, Luxemburg, Franța, Elveția, Belgia, Spania, SUA, Austria şi Suedia. Lucrări semnate de Mihai Gavril se regăsesc în colecții particulare sau publice din Belgia, Elveția, Germania, Grecia, Italia, Israel, Japonia, România, Spania, Suedia, SUA. Lucrări de artă monumentală (fresca, sgrafitto, mozaic) au fost realizate la Suceava, Târgovişte, Tulcea, Antileşti – Fălticeni şi Liege (Belgia).

O expoziție care ilustrează sinteza între pictura de şevalet şi arta monumentală

Despre pictorul Mihail Gavril şi activitatea sa artistică a vorbit profesorul Nicolae Sturzu, care a considerat că artistul plastic din urbea de pe Șomuz „se recomandă contribuitor fălticenean la cultura națională”.

„Expoziția vernisată astăzi este, în mai multe sensuri, semnificativă pentru ansamblul uriaşei sale opere, materializată în zeci de expoziții personale în țară şi străinătate.

În al doilea rând expoziția este semnificativă pentru că ilustrează sinteza pe care o face domnia sa între pictura de șevalet și arta monumentală. Avem lucrări cu care nu suntem obișnuiți prin amploare pentru că domnia sa stăpânește o foarte largă gamă de modalități artistice. Pictează pe fel de fel de suprafețe, pictează în maniere diferite, ba chiar și-a însușit și tehnica digitală pe care, așa cum spun unii comentatori ai operei sale, o utilizează în mod strălucit.

Titlul acesta, <Hotarul nevăzut>, are noi sensuri şi este probabil hotarul între material și imaterial, între concret și inefabil, între profan și divin. Este locul în care privitorul, invitat la a contemplație și autocunoaștere, abandonează cunoașterea rațională, senzorială, lăsând locul intuiției.

A doua sală a expoziției este dedicată unui număr de şase lucrări despre Nicolae Labiș care trădează o dată în plus legătura e care o are artistul cu spațiul moldovenesc și bucovinean”, a spus profesorul Nicolae Sturzu.

 

Maestrul Mihail Gavril este apreciat şi iubit de întreaga comunitate fălticeneană

Primarul Cătălin Coman s-a arătat impresionat de calitatea oamenilor prezenți la vernisajul expoziției „Hotarul nevăzut” şi „asta demonstrează că maestrul Gavril este apreciat, iubit de întreaga comunitate fălticeneană”.

Înainte de a înmâna cea mai înaltă distincție locală, Cătălin Coman şi-a adus aminte de prima întâlnire cu pictorul Mihail Gavril, întâlnire care a avut loc la Antileşti, acolo unde maestrul revine cu drag pentru a se relaxa, dar şi pentru a crea.

„În urmă cu 10 ani, în 2012, într-o zi de vară, la început la mandat, domnul profesor Constantin Bulboacă mi-a făcut o surpriză și am ajuns la Antilești. Am rămas impresionat de frumusețea locului și a creațiilor dumneavoastră, de modul în care reușeați să amestecați frumusețea naturii cu culoarea. Atunci ne-am despărțit spunând să ne revedem sănătoși și peste 10 ani. Iată că ne revedem în 2022. Sunt extraordinar de bucuros că sunt astăzi aici și pot să transmit ceea ce Consiliul Local deja a aprobat: Oferirea titlului de Cetățean de Onoare a Municipiului Fălticeni artistului Plastic Mihail Gavril.

Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Fălticeni înseamnă în primul rând prețuire, respect, valoare, înseamnă confirmarea identității pictorului Mihail Gavril la unul dintre oraşele importante ale României, în ceea ce priveşte cultura şi ştiința națională. Înseamnă a pune lucrurile în matca lor firească, serioasă, înseamnă un mod de ai mulțumi domnului Mihail Gavril pentru că o parte din talentul său artistic s-a reîntors în oraşul în care s-a remarcat încă din şcoala gimnazială”, a spus Cătălin Coman.

Edilul fălticenean a dat citire hotărârii Consiliului Local nr. 104 din 27 mai 2022, privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Fălticeni pictorului Mihail Gavril, i-a înmânat artistului distincția și un frumos coș cu flori.

 

Artistul plastic Mihail Gavril, un model de simplitate şi modestie

După primirea Diplomei de Cetățean de Onoare, artistul plastic Mihail Gavril le-a mulțumit tuturor celor prezenți la această activitate culturală, la care publicul a umplut până la refuz sala de expoziții a Bibliotecii Municipale.

„Plecăciune în fața tuturor” au fost primele cuvintele ale pictorului Mihail Gavril, profund emoționat de prezența atâtor oameni dragi în jurul său, oameni care îl cunosc, dețin lucrări realizate de el şi care i-au dăruit şi o multitudine de gânduri bune, de mulțumiri pentru fiecare lucrare dăruită publicului, pentru fiecare moment trăit lângă artist în expoziție sau în atelierul său de la Antileşti.

„Vă mulțumesc din suflet. Degeaba aş spune că am făcut sau că voi face. Pentru mine faptele contează. Dedic acest titlu părinților mei, dascălilor mei, tuturor prietenilor şi iubitorilor de artă”, a precizat Mihail Gavril.

 

Mihail Gavril este un artist al sufletului, al universului

O surpriză plăcută pentru Mihail Gavril a fost şi prezența unuia dintre cei mai vechi prieteni ai săi, profesorul Constantin Bulboacă.

“Este un prieten vechi despre care voi vorbi cu sufletul, pentru că ne ştim de când eram tineri şi Mihai a vernisat prima expoziție la Casa Tineretului. Un om de o generozitate deosebită, un om legat de locurile natale şi un mare român prin tot ceea ce face.

Mihail Gavril este un artist al sufletului, al universului, are acea patină care îl deosebeşte oriunde ai merge. Aceasta este o valoare care, chiar dacă nu îi place lui Mihai, îl urcă în lumea maeştrilor.

Am vorbit cu dumnealui să îl prezinte pe Nicolae Labiş şi astăzi aveți ocazia să o vedeți în sala alăturată câteva lucrări dedicate lui Nicolae Labiş”, a precizat scriitorul Constantin Bulboacă.

După mai multe cuvinte frumoase adresate artistului plastic de oameni care îl cunosc şi îl îndrăgesc, vernisajul expoziției de miercuri s-a încheiat cu un concert de nai susținut de Teodora Albu, studentă la Conservatorul din Iaşi.