Centrul municipiului Suceava găzduiește, săptămâna aceasta, Târgul de Sânziene „Produs în Bucovina”, la care participă 40 de meșteșugari din toată țara, dar mai ales din județul Suceava, care, pe lângă produsele prezentate vizitatorilor, vor face și o mulțime de demonstrații ale măiestriei lor.
Evenimentul, organizat în perioada 22 – 26 iunie, de către Consiliul Județean Suceava și Primăria Suceava, cu participarea Asociației Produs în Bucovina, vine cu un format tradițional, care scoate în evidență autenticitatea meșteșugurilor și produselor create de păstrătorii tradițiilor, venind în același timp cu elemente noi, de atracție, precum spectacolele de teatru de păpuși care au loc zilnic, de la ora 17.00, iar de vineri până duminică inclusiv, de la 12.00.
Deschiderea oficială a Târgului de Sânziene „Produs în Bucovina”, de pe esplanada centrală, din fața Casei de Cultură, a avut loc miercuri, 22 iunie, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, care a remarcat o revenire tot mai intensă a populației la evenimentele organizate după doi ani de pandemie.
„Am revenit cu un format tradițional pe care noi încercăm să-l readucem în atenția opiniei publice. Doi ani a trebuit să facem într-un format oarecum mai restrâns. De această dată la acest târg avem chiar o activitate care vine peste ceea ce am organizat noi până acum, anume, teatrul de păpuși”, a spus Niculai Barbă, care a precizat că la astfel de târguri și la majoritatea produselor de promovare ale Consiliul Județean Suceava, Asociația Produs în Bucovina participă în acest format de prezentare a obiceiurilor, tradițiilor, meșteșugurilor, dar și a gastronomiei.
Colecții valoroase de articole meșteșugărești, prezentate de Ziua Universală a Iei
În perioada târgului vor exista o serie de demonstrații practice făcute de meșteri populari din județ. E vorba despre acele războaie de țesut, roata olarului, iar prezența meșteșugarilor este însoțită de așa-zise ateliere practice în care meșteșugarii prezintă celor care vizitează o parte din secretele meșteșugurilor din Bucovina.
„Sunt prezenți 40 de meșteșugari din toată țara, din județul Suceava în special, dar sortați și cei care s-au apropiat cel mai mult de partea aceasta de tradițional, de autentic. Aceștia vor face și demonstrații în această perioadă. Dintre colecțiile care vor putea fi prezentate de Ziua Universală a Iei aș enumera pe cele ale lui Paul Torac, Viorica Hojbotă sau Stela Lucaciu.
Vă așteptăm pe toți, se anunță o atmosferă foarte frumoasă, deosebită și prin urmare hai cu toții la hram, la acest târg de Sânziene în care noi am încercat și cred că am și reușit să atragem prin autenticitate, așa cum specialiștii noștri ne spun că s-a întâmplat cu ani și ani în urmă.
Autenticul este o caracteristică a Bucovinei pe care o veți regăsi în întreg județul și la Târgul de Sânziene – Produs în Bucovina”, a concluzionat Niculai Barbă.
Atracții pentru turiști, dar nu numai
Referitor la ceea ce pot vedea sucevenii și turiștii care sunt în această perioadă la Suceava, în perioada hramului orașului, ziua de 24 este una cu totul deosebită.
„Este și Ziua Universală a iei și vom organiza începând cu ora 12:00 un teatru de păpuși, apoi un moment muzical susținut de elevii de la Școala Populară de Artă a Centrului Cultural Bucovina și apoi un moment intitulat „de strânsură”, cu Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, care va avea un moment inedit, în așa fel încât până la ora 15:00 există o activitate în care vizitatorii pot să participe și la astfel de momente muzical coregrafice. Sâmbătă avem aici olimpicii, câștigătorii fazei județene a meșteșugarilor, elevii care s-au evidențiat la etapa județeană a meșteșugurilor și meșteșugarilor.
Sâmbătă de dimineață vor face aici demonstrații practice pentru suceveni și pentru pelerini. Este o activitate intensă, acest târg de Sânziene este una dintre activitățile la care noi ținem foarte mult”, a precizat reprezentantul administrației județene.
Activități specifice acestei perioade vor fi organizate practic în mai multe localități din județul Suceava.
„Avem la Rădăuți, Vatra Dornei și mai în toate zonele etnografice și etnofolclorice astfel de evenimente. Revenind la Suceava, pe 24 avem și deschiderea programului Ștefanian în Cetatea de Scaun a Sucevei.
La Muzeul Satului avem tot un eveniment legat de Ziua universală a Iei, marcarea acestei zile cum se întâmplă și la Hanul Domnesc.
În perioada aceasta, pentru cei care ne vizitează județul și care vin din alte zone ale țării le putem oferi și o serie de alte activități specifice de turism.
Recent am finalizat trasee noi în zona montană pe lângă cele vechi - am în vedere Giumalăul care se poate găsi pe site-ul Salvamont sau al Consiliului Județean.
De asemenea sunt activități specifice în zona mănăstirilor. Există și o serie de tradiții care țin de gastronomia bucovineană în această perioadă. Prin urmare, este un bun prilej pentru pelerinii care vin tradițional de Sânziene la Suceava, dar și pentru cei care se vor afla în weekend în județul Suceava să poată gusta din tot ceea ce oferă județul Suceava, din ospitalitatea locurilor, din peisajele extraordinare. Arată extraordinar acum Rarăul cu toate zonele sale, apoi pasul Palma, întregul peisaj din Bucovina este de poveste după această înverzire de primăvară”, a adăugat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava.
Comentarii