Numărul șoferilor care se urcă la volan după ce au consumat în exces băuturi alcoolice este în creștere de la o zi la alta. Numai în cursul zilei de luni au fost depistate două astfel de persoane. Un caz a fost la Adâncata. Aici, imediat după orele prânzului, polițiștii au oprit pentru control un autoturism marca VW Passat, după ce au fost anunțați că șoferul este băut. La volan a fost identificat în bărbat de 44 de ani, din Zamostea, care a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul: 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la Spitalul Județean Suceava, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.

Tot luni, pe DN 2H, în fața Primăriei din Vicovu de Jos a fost găsită de polițiști o șoferiță din Putna. Aceasta a povestit că se afla la volanul unui autoturism marca VW Sharan, iar în timp ce se afla în trafic, într-o curbă, a fost acroșată de o autoutilitară marca Fiat, ocazie cu care au fost avariate oglinda stânga, portierele stânga față și stânga spate și aripa stânga spate. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest. Femeia nu consumase băuturi alcoolice, în timp ce bărbatul care conducea autoutilitara marca Fiat avea o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Ambii șoferi care au plecat la drum băuți sunt cercetați acum pentru comiterea infracțiunii de  „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.