Problema inundațiilor stradale care apar în zona Bisericii Sf. Andrei, din cartierul sucevean Burdujeni, va fi rezolvată în perioada următoare ca urmare a lucrărilor care se execută în prezent în zona Pieței.
Noul sistem de canalizare va prelua surplusul de apă din perioadele cu ploi torențiale și îl va vărsa într-un pârâu subteran din zona Pieței Burdujeni, astfel încât sistemul de canalizare existent în zonă să nu se mai blocheze și să nu mai refuleze, încurcând traficul rutier și inundând trotuarele.
Proiectul înaintat de conducerea Primăriei Suceava a fost aprobat de Consiliul Local Suceava, fiind luată decizia de desfacere și de îmbunătățire a sistemului actual de colectare a apelor pluviale de pe Calea Burdujeni, în zona Bisericii Sf Andrei, prin lucrări de reabilitare/redimensionare a rețelei existente de canalizare.
Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproape 700.000 lei, iar durata de realizare a acestora este de două luni, ceea ce ar însemna că problema ar trebui să fie rezolvată până la începerea sezonului cu mai multe ploi.
Lucrările aprobate cuprind desfacerea și refacerea sistemului rutier, montare cămin de vizitare cu deversor, montarea unui tronson de canalizare cu o lungime de 101 metri, cu o conductă de mare capacitate, cu un diametru de 600 de mm și realizarea unui punct de descărcare în căminul de vizitare existent pe canalizarea pluvială din zona Pieței Burdujeni. Conform specialiștilor, lucrarea va rezolva neajunsurile create de ploile abundente, cu un volum mare de apă revărsat într-o perioadă scurtă de timp.
Comentarii