Racla cu mâna Sfântului Ierarh Nicolae de la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou din București a ajuns vineri seară la Mănăstirea „Duminica Tuturor Sfinților” din Părhăuți, într-un pelerinaj istoric, la ceas de sărbătoare: împlinirea a 500 de ani de la sfințirea bisericii și hramul bisericii Mănăstirii Părhăuți.

Pr. paroh Emil Nedelea Cărămizaru, de la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou din București, care a însoțit racla cu mâna Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei, a fost întâmpinat de localnici cu pâine și sare.

În dangăt de clopote și sunet de toacă, starețul Mănăstirii Părhăuți, Siluan Bouleanu, împreună cu mai mulți preoți, monahi și monahii și câteva sute de credincioși, l-au primit pe oaspetele venit de la București, care a adus „odor din patrimoniul nostru spiritual bisericesc și național-cultural, mâna Sfântului Nicolae”.

 

 

 

·        Procesiune în jurul bisericii-monument

Racla a fost purtată într-o scurtă procesiune în jurul bisericii-monument și apoi a fost așezată spre închinare într-un loc special amenajat, alături de cea a Sfântului Mare Mucenic Haralambie, odor al Mănăstirii Părhăuți.

Pentru câteva zeci de minute, racla a poposit și în biserica Mănăstirii Părhăuți, unde pr. paroh Emil Nedelea Cărămizaru, de la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou din București, le-a spus credincioșilor că este pentru prima dată când acest odor, mâna Sfântului Nicolae, ajunge în pelerinaj la Mănăstirea Părhăuți, din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae au fost aduse de la Bari în anul 1600, cu binecuvântarea mitropolitului Eftimie al Țării Românești, de însuși voievodul Mihai Viteazul, și au fost dăruite Bisericii „Sfântul Gheorghe” – Nou din București, ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

Părintele paroh Emil Nedelea Cărămizaru a mai spus că mulți credincioși nu ar fi putut veni vreodată la București ca să îl cinstească pe Sfântul Nicolae, prin mâna sa cea dreaptă. „Și de aceea, Preafericitul Daniel le face o surpriză duhovnicească importantă, și nu este pentru prima dată. Așa cum se știe, am mers în mai toate colțurile țării, și în Diaspora noastră românească, și mulți au primit binecuvântarea Sfântului Ierarh Nicolae prin acest odor și primim și acum mărturisiri de la preoții de acolo, de la credincioși, spunându-ne că s-au împlinit rugăciunile lor și că Sf. Nicolae este denumit, nu întâmplător, Mare Făcător de Minuni. Mai ales că în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților sunt atâtea nestemate ale spiritualității noastre ortodoxe, ne vom bucura și de acest pelerinaj pe care îl vom face cu Sf. Nicolae, ocrotiți fiind de mâna Sf. Nicolae, pentru că așa cum am subliniat de atâtea ori, oricând plecăm într-un pelerinaj îl rugăm pe Bunul Dumnezeu ca să ne primească osteneala și pe Sfântul Nicolae să ne binecuvânteze și să facă ce știe el mai bine pentru mântuirea sufletelor noastre”, a completat pr. paroh Emil Nedelea Cărămizaru.

Starețul Mănăstirii Părhăuți, Siluan Bouleanu, i-a mulțumit părintelui paroh Emil Nedelea Cărămizaru pentru că a adus în pelerinaj, pentru câteva zile, racla ce adăpostește mâna Sfântului Ierarh Nicolae, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

 

·        Program liturgic

Programul liturgic al zilei de vineri, 17 iunie, a continuat cu Slujba Privegherii și cu Taina Sfântului Maslu, urmate, în interiorul bisericii, de oficierea Sfintei Liturghii. Credincioșii au posibilitatea, în perioada 17-19 iunie, să se închine la Sfântul Ierarh Nicolae și la Sfântul Mare Mucenic Haralambie.

Câteva măicuțe de la Voroneț, în frunte cu stavrofora dr. Gabriela Platon, stareţa Mănăstirii Voroneț, și stavrofora scriitoare Elena Simionovici, alături de prof. Carmen Cornelia Balan, s-au închinat vineri seară printre primele la Sfântul Nicolae și la Sfântul Mare Mucenic Haralambie. Un preot miruia fiecare credincios care se închina la sfintele moaște așezate în baldachinul amenajat în curtea Mănăstirii Părhăuți. Mulți credincioși au întâmpinat racla cu mâna Sfântului Ierarh Nicolae cu flori, lumânări aprinse și purtând în suflete multă speranță și încredere că rugăciunile lor vor fi primite de „Marele Făcător de Minuni”.

Sâmbătă, 18 iunie, începând cu ora 09.00, pe un podium special amenajat în curtea așezământului monahal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, va oficia Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, începând cu ora 19.00, ierarhul va sluji la Slujba Privegherii închinată Duminicii Tuturor Sfinților.

În Duminica Tuturor Sfinților, cei prezenți la hramul mănăstirii, reînființată la începutul acestui an, se vor bucura de prezența în mijlocul lor a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și a Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, vor săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe podiumul din curtea interioară a bisericii. În seara aceleiași zile, la ora 17:00, racla cu mâna Sfântului Ierarh Nicolae se va îndrepta spre București.

 

·        Credință, cultură, istorie

Hramul Bisericii Mănăstirii „Duminica Tuturor Sfinților” Părhăuți face parte din seria de manifestări aniversare dedicate „Anului Jubileu – Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie”, închinat cinstirii „memoriei acelora care, în vremuri uneori mai puțin prielnice, au înălțat monumente cu o valoare culturală inestimabilă, recunoscută pe plan național și internațional”.

Anul acesta mai sărbătorim împlinirea a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de Suceava”, ctitoria lui Bogdan al III-lea Voievod și a lui Ștefăniță Voievod, și 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Solca, ctitoria lui Ștefan Tomșa al II-lea Voievod.

 

·        Mănăstirea Părhăuți – scurt istoric

Construită în anul 1522 de către logofătul Gavril Trotuşan, Biserica Mănăstirii „Duminica Tuturor Sfinților” Părhăuți a fost sfințită, conform pisaniei, pe 15 iunie 1522, pentru mântuirea sa și a soției sale Ana, în zilele domnului Ștefăniță Vodă cel Tânăr, fiul lui Bogdan al III-lea și nepotul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.

Cu o arhitectură deosebită, biserica din Părhăuţi îşi poartă cu mândrie apelativul de Arca lui Noe, făcând trecerea de la stilul ultimelor biserici moldoveneşti ale epocii lui Ştefan cel Mare către stilul bisericilor din epoca lui Petru Rareş. Pridvorul deschis prin două bolţi mari, având pe pereţi pictate scene din viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, și clopotnița, încorporată deasupra pridvorului, cu o scară în formă de melc, care permite accesul în aceasta, sunt două elemente distinctive ale ctitoriei lui Trotușan. Veşmântul pictural, realizat după 1530, se aseamănă din punct de vedere iconografic şi stilistic cu Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

Începând cu luna februarie 2022, în urma iniţiativei Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, şi prin decizia Sinodului Mitropolitan, biserica din Părhăuţi a fost transformată în „Mănăstirea Părhăuţi”, cu obşte de călugări.