Un bărbat din Fântâna Mare a fost protagonistul unui caz halucinant, care stârnește zâmbete din exterior, probabil nu însă și pentru polițiștii puși degeaba pe drumuri.

Vinerea trecută, seara, după ora 19.00, polițiștii de la Secția Vadu Moldovei au fost sesizați de un bărbat din Fântâna Mare, care a relatat telefonic că în ziua respectivă a mers la un teren proprietate, unde a strâns fân, iar ulterior, în timp ce era plecat să caute o mașină pentru transport, cei 46 de baloți de fân au dispărut.

Polițiștii au făcut o serie de verificări în acea seară, după care, sâmbătă dimineață, în timpul unei activități de patrulare la Fântâna Mare, au identificat, la o distanță de aproximativ 500 metri , pe un teren paralel, un număr aproximativ egal de baloți. Polițiștii l-au sunat pe reclamant și l-au chemat la fața locului, bănuind că au rezolvat cazul de furt. Proprietarul a declarat spășit faptul că și terenul îi aparține și a făcut o confuzie pe fondul consumului de alcool din ziua de vineri. Cu alte cuvinte, a uitat că mutat baloții și a crezut că aceștia au fost furați.

Polițiștii urmau să-i aplice o amendă în baza articolului art. 11, din Legea 61/91 R. care prevede sancțiunea pentru ”alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenţiei la faţa locului, fără motiv întemeiat”.