Membrii unei familii din Tulcea, care tranzitau, duminică dimineață, județul Suceava, au fost implicați într-un accident rutier violent pe DN 2E, care leagă Gura Humorului de Fălticeni, pe raza satului Brăiești, comuna Cornu Luncii.
În jurul orei 10.45 dimineață, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Tulcea, conducea un VW Jetta, din direcția Cornu Luncii spre Gura Humorului, iar pe raza satului Brăiești a pierdut controlul asupra mașinii, autoturismul ieșind în decor, de pe sens opus, unde a lovit violent un cap de pod din beton. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat în șanț, într-o zonă cu vegetație densă, la o diferență de nivel de câțiva metri buni.
Cercetările poliției făcute la fața locului indică faptul că șoferul nu a adaptat viteza într-o curbă ușoară la dreapta. Dacă bărbatul de la volan a scăpat fără leziuni, două femei, pasagere în mașina sa, au fost transportate cu ambulanțele la Spitalul Județean Suceava. Este vorba de o femeie în vârstă de 50 de ani, soția conducătorului auto, și de fiica în vârstă de 15 ani a familiei, și ele domiciliate în Tulcea.
Șoferul implicat în accident a fost verificat cu etilotetsul, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice.
Comentarii