60 de elevi din mai multe județe au participat sâmbătă, 18 iunie 2022, la Festivalul-concurs interjudețean de interpretare vocală și instrumentală „Cânt cu drag în Bucovina!”, ediția a IV-a, desfășurat la Gura Humorului.

Organizat de Clubul Copiilor Gura Humorului, sub coordonarea prof. Luminița Chiriac, evenimentul are ca scop descoperirea și cultivarea tinerelor talente care să ducă mai departe moștenirea tezaurului folcloric al neamului nostru.

Ținta strategică este sădirea în sufletul copiilor a dragostei pentru interpretarea cântecului tradițional românesc. În competiție au intrat 60 de elevi, concurenți din județele Botoșani, Suceava, Sibiu, foarte talentați, cu o prezență scenică deosebită și motivați să transmită mai departe tradițiile și portul popular autentic.

Juriul, format din profesor doctor Paraschiv Sever Dumitrache, directorul Centrului Cultural Gura Humorului, Dănuţ Onoiu, interpret de muzică populară, prof. Maria Macarov, directorul Clubului Copiilor Gura Humorului, a evaluat interpreții ținând cont de calitatea interpretării, autenticitatea și valoarea artistică a pieselor, a costumului popular, ținuta scenică.

  • Câștigători

În urma deliberării, la secțiunea solist vocal trofeul a fost obținut de eleva Sofia Mihailovici, categoria de vârstă 10-12 ani, de la Clubul Copiilor Gura Humorului, coordonator profesor Luminița Chiriac. La secțiunea solist instrumentist, trofeul a fost obținut de un mic virtuoz al acordeonului, elevul Ioan Corbuleac, categoria de vârstă 7 – 9 ani, de la Clubul Copiilor Rădăuți, coordonator profesor George Mucea. „Este de remarcat faptul că dacă există dragoste și pasiune în ceea ce faci, rezultatele sunt pe măsură. Felicitări dragi copii, felicitări coordonatorilor, profesori cu dăruire care-i îndrumă pe micii artiști pentru a păstra și transmite mai departe cântecele specifice zonei de proveniență”, au transmis organizatorii evenimentului.

 

  • „Folclorul este una din cele mai de preț avuții ale neamului, fără de care nu am exista ca nație”

 

Cele mai frumoase și alese gânduri de mulțumire ale organizatorilor (Clubul Copiilor Gura Humorului) se îndreaptă către partenerii și colaboratorii care au făcut posibilă desfășurarea acestei ediții: Inspectoratul Școlar Județean Suceava (inspector de specialitate educație permanentă Tatiana Vîntur și inspector pentru arte Loredana Ceică), Primăria Gura Humorului (primarul Marius Ioan Ursaciuc), Centrul Cultural Gura Humorului (director, prof. dr. Sever Dumitrache), și, nu în ultimul rând, către părinții și bunicii care sunt alături de Clubul Copiilor și sprijină necondiționat toate activitățile.

„Se poate spune despre folclor că este un <depozit> de tradiții, obiceiuri și artă în care regăsim rădăcinile poporului, istoria și specificul lui și care sunt în continuă mișcare și dezvoltare. Acestea reflectă în timp și spațiu mersul vremurilor și al oamenilor. Altfel spus, folclorul este una din cele mai de preț avuții ale neamului, fără de care nu am exista ca nație. Cunoscând importanța culturii, în special a folclorului și iubind mult muzica populară, am considerat ca o datorie de suflet pentru elevii pe care îi instruiesc, transmiterea acestui fond de valori românesc, știut fiind faptul că acel popor care nu păstrează și nu-și cultivă cultura și tradițiile își va pierde identitatea”, a declarat profesor Luminița Chiriac, coordonatoarea cercului de folclor din cadrul Clubului Copiilor Gura Humorului. Impactul educativ estimat prin derularea acestui proiect, după cum au explicat organizatorii, „este revigorarea cântecului tradițional românesc, dar și cultivarea la elevi a dragostei pentru cântecul popular; transmiterea prin textele baladelor a faptelor de vitejie ale strămoșilor noștri; formarea și dezvoltarea capacității de percepere a autenticului în arta interpretării; sensibilizarea elevilor în privința necesității păstrării și valorificării tradițiilor neamului nostru”.