Cea de-a XI-a ediție a DHL Carpatian Marathon a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în localitatea Fundata, din județul Brașov. Competiția a adunat la start un număr de 1400 de alergători, care au concurat în probele de maraton, semimaraton, ștafetă 7 kilometri și cursa copiilor.
Printre competitori s-a aflat și atletul Valentin Ilucă, legitimat la CSM Dorna Vatra Dornei. Sportivul antrenat de Cristian Prâsneac a alergat în proba de semimaraton, care a avut un traseu foarte dificil, cu o diferență de nivel de peste 1000 de metri. Ilucă a concurat însă foarte bine, izbutind să câștige categoria de vârstă 19-29 de ani și să claseze al doilea în concursul open.
„Valentin este un sportiv tânăr, specializat pe alergări montane. Anul 2022 a fost unul foarte bun pentru el, izbutind să cucerească multe medalii la competiții de acest gen. Este un sportiv tânăr, care acumulează experiență de la o cursă la alta. Sunt meritorii rezultatele obținute la DHL Carpatian Marathon, care reprezintă până în prezent cel mai dificil examen din cariera sa”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.
Ambasadorul competiției a fost campioana olimpică la maraton Costantina Diță.
Comentarii