Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu, a declarat că șase localități din România s-au înscris în competiția „Best Tourism Villages”, o inițiativă a Organizației Mondiale a Turismului (OMT), dedicată recunoașterii satelor care sunt exemple remarcabile de destinații turistice rurale. Cele șase localități sunt Ciocănești, Biertan Rășinari și Râu Sadului, din județul Sibiu, Costești, județul Vâlcea și Eibenthal, judetul Mehedinți.

„România se poziționează foarte bine la nivel internațional, din punct de vedere al turismului rural, respectiv al agroturismului! Tradițiile noastre, meșteșugurile populare, precum și diferitele obiceiuri gastronomice și de trai sunt elemente definitorii pentru o experiență de vacanță cu adevărat autentică. Prin urmare, am încredere că localitățile înscrise în cadrul competiției Best Tourism Villages, organizată de către Organiziația Mondială a Turismului, se vor bucura de succes!”, a declarat Constantin Daniel Cadariu. În prima etapă a concursului, candidaturile au fost evaluate de către specialiștii din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), pe baza informațiilor transmise de aplicanți. Punctual, au fost luate în considerare criteriile de eligibilitate și de selecție, conform ghidului oferit de OMT, precum și fotografiile și videoclipurile de prezentare a destinațiilor, atașate înscrierilor. Ulterior, au fost demarate verificările pe teren, în vederea stabilirii conformității datelor transmise. În încheierea procesului, va fi stabilit un punctaj pentru fiecare sat care a intrat în competiție. Conform regulamentului, primele trei sate care au acumulat cele mai mari punctaje vor fi propunerile României pentru concursul derulat de OMT, calificându-se astfel în etapa desfășurată la nivel mondial. Mai departe, satele care vor fi desemnate Best Tourism Villages vor deveni membre ale unei rețele care facilitează schimbul de informații, experiențe și de bune practici. Rețeaua include, de asemenea, experți, parteneri publici și privați din domeniul promovării turismului pentru dezvoltare rurală. Destinațiile rurale incluse în rețea pot fi considerate studii de caz în documentele de politici ale OMT și menționate/promovate în recomandări și la evenimente pentru dezvoltarea rurală și turism. Satele dezvoltate din punct de vedere turistic, dar care nu au întrunit pe deplin criteriile pentru a fi desemnate Best Tourism Villages, vor putea fi incluse în Programul Upgrade, prin intermediul căruia vor beneficia de suport din partea OMT și a partenerilor pentru îmbunătățirea domeniilor de activitate, conform rezultatelor evaluării.