Conflictul de la Școala Gimnazială Zamostea, dintre angajați pe de o parte și directoarea unității de cealaltă parte, escaladează de la zi la zi.

După ce Consiliul de Administrație al școlii și Consiliul Profesoral au votat demiterea directoarei instituției, iar plângerile și reclamațiile din partea oamenilor școlii au curs în ultimele luni, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava a hotărât, la finele acestei săptămâni, păstrarea în funcția de director a prof. Daniela Botezatu.

Profesorii spun că mulți dintre colegi vor să obțină transferul către alte școli și că disensiunile existente ar putea duce în curând la acțiuni de protest din partea oamenilor școlii.

„Am sperat la o decizie din partea Inspectoratului Școlar Județean în favoarea noastră, în favoarea profesorilor, a oamenilor din școală, a elevilor până la urmă, dar vedem că nimeni nu vrea să-și asume o decizie radicală”, spun profesorii de la Zamostea.

 

„În această școală nu se acceptă idei, propuneri, totul e după <Așa spun eu!>”

Directoarea școlii din Zamostea se află la primul mandat, ocupând funcția prin concurs în urmă cu un an de zile. Tot de atunci mocnește și conflictul dintre ea și corpul profesoral, acesta din urmă întreprinzând mai multe demersuri pentru demiterea acesteia.

Oamenii școlii spun că se simți hărțuiți, mustrați permanent, urmăriți, iar stilul de management al actualei directoare este unul autocratic, care nu lasă loc de comunicare, consultare sau colaborare.  

De asemenea, aceștia au mai menționat că nu sunt apreciați de actuala conducere, nu sunt valorizați, iar mulți dintre colegi își doresc să părăsească școala.

„Marea majoritate dintre profesori este împotriva stilului acesta de management. În această școală nu se acceptă idei, propuneri, totul funcționează după <Așa spun eu>. Deciziile se iau fără a fi argumentate, nu se ține cont de oamenii din școală, atmosfera este una foarte tensionată. Un director poate scoate ce e mai bun din profesori, să-i valorizeze, să-i respecte, iar profesorul, la rândul său, va da din asta către elevii săi. La noi nu se întâmplă asta, vă dați seama că au elevii de suferit într-un final. Oamenii caută să plece, nu pot lucra, nu sunt lăsați să-și facă meseria cum trebuie, sunt afectați, tulburați”, a menționat un cadru didactic.

 

Consiliul de Administrație al școlii refuză să se mai întrunească

La începutul lunii decembrie, Consiliul de Administrație al Școlii (patru profesori, doi consilieri locali, doi reprezentați ai părinților și un reprezentant al primăriei) a votat în unanimitate demiterea directoarei. Ulterior Consiliul Profesoral a decis același lucru. Plângerile și sesizările au ajuns și la urechea celor de la Inspectoratul Școlar Județean, care au făcut o anchetă la Zamostea, au venit în teren și au discutat cu cei implicați.

În ședința de joi, 26 ianuarie, de la Inspectoratul Școlar Județean, conducerea instituției a decis menținerea în funcție a actualei directoare.

„Suntem dezamăgiți, păcat că nimeni nu vrea să-și asume o decizie, probabil de frica unei contestații din partea actualei conduceri. Nu s-a votat în favoarea profesorilor, a elevilor, a dezvoltării școlii. Nu știm care au fost argumentele lor, dar nu sunt cele corecte”, spun profesorii.

În condițiile în care deciziile din Consiliul de Administrație al școlii de la Zamostea au fost ignorate, în ultima lună acesta nu s-a mai întrunit.

„Consiliul școlii refuză să se mai întrunească. Dacă solicitările și deciziile acestuia nu au fost respectate, ce rost mai are întrunirea lui?”, spun oamenii școlii.

Aceștia menționează că cel mai probabil vor urma acțiuni de protest, „o grevă”, dacă lucrurile nu se vor îndrepta într-o direcție mai bună.