Polițiștii rutieri suceveni au continuat acțiunile de control nocturne de la final de săptămână axate pe depistarea celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe interzise din sfera drogurilor. Așa s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, când au fost depistați, pe lângă șoferii băuți, și doi conducători auto care au ieșit pozitivi la metamfetamină.
Un caz aparte a fost constatat pe strada Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc. La zece minute după miezul nopții, un echipaj de la Serviciu Rutier, aflat în control trafic, a oprit un autoturism după ce, în prealabil, șoferul respectiv a depășit neregulamentar autospeciala de poliție, în zona de acțiune a indicatorului depășire interzisă și peste linia continuă.
Polițiștii au constatat că la volan era un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, care a fost verificat întâi cu etilotetsul, rezultând că nu era băut. Tânărul a fost supus apoi testării cu aparatul DrugTest, care a indicat rezultatul pozitiv la Methamphetamine. Tânărul de 21 de ani a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea determinării prezenței în organism a substanței ieșite la testarea pe loc.
Polițiștii au deschis dosar penal privind comiterea infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, dar i-au aplicat tânărului și amendă de 870 de lei pentru manevra neregulamentară din trafic. Fiind vorba de depășire neregulamentară, automat amenda este însoțită de măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile.
Al doilea caz de șofer depistat pozitiv la aceeași substanță este de la Rădăuți. În jurul orei 2.50, echipajul care acționa pe strada Calea Cernăuți din Rădăuți a tras pe dreapta un șofer care se îndrepta în grabă spre drumul județean care duce în comuna Satu Mare. Tânărul de la volan avea un comportament suspect și a fost condus la sediul Poliției municipiului Rădăuți, unde a fost testat cu aparatul Drugtest 5000. Acesta a indicat prezența activă în organism a substanței Methamphetamine.
Din luna noiembrie a anului trecut polițiștii rutieri suceveni au în dotare nouă astfel de aparate care depistează substanțe interzise. Dispozitivele sunt destinate identificării simultane și calitative a prezenței substanțelor sau claselor de substanțe interzise în salivă peste o valoare limită a concentrației. Testerul poate depista cu acuratețe opt substanțe, printre care amfetamină, cocaină, metamfetamină, metadonă și altele.
În toate cazurile, rezultatele trebuie confirmate și de probele biologice de sânge. Însă, prins în trafic pozitiv la o substanță, suspectul se alege cu dosar penal și își pierde dreptul de a conduce pe întreaga perioadă a anchetei.
Comentarii