Noul sediu al Primăriei comunei Iaslovăț, o investiție realizată exclusiv de la bugetul local, poate fi catalogat drept o bijuterie arhitecturală, o clădire total atipică pentru localitatea cu multe case în stil tradițional.

Proiectantul a pus în practică ideile primarului Ion Cotoară și a reușit să realizeze o construcție care este invadată de lumină naturală. Asta în principal datorită luminatorului natural din mijlocul construcției, dar și a ferestrelor mari și foarte mari din mai toate birourile, inclusiv din biroul primarului.

În scurt timp, toți funcționarii se vor muta în noua clădire inaugurată oficial duminică, 12 mai, zi de sărbătoare la Iaslovăț, când a avut loc și ediția cu numărul XX a Festivalului ”Flori de mai”.

Noul sediul înlocuiește sediul vechi din 1930 al Primăriei Iaslovăț, o clădire pe structură din lemn, uzată și subdimensionată față de nevoile administrației locale.

Construcție realizată în timp scurt, doar prin eforturi financiare locale

Primarul comunei Iaslovăț, Ion Cotoară, a declarat că lucrările au început în aprilie 2022, iar în decembrie 2023 erau deja gata.

În ultimele luni s-a lucrat la amenajarea interioară, care este și ea aproape finalizată.

Foarte important, investiția de 3.400.000 de lei s-a făcut din fonduri de la bugetul local. Pentru a nu amâna lucrarea, primăria a accesat la Ministerul Finanțelor un credit de 1 milion de lei, restul sumei fiind disponibilă de la bugetul local.

”Cred că nu e prima dată când am demonstrat că sunt un om de acțiune, nu putem aștepta tot timpul fonduri europene și naționale. Am făcut ceva eforturi, dar cred că toată lumea va fi mulțumită de această investiție, care este pentru întreaga comunitate și din banii întregii comunități.   

Arhitectura construcției a fost concepută personal de mine. Am dorit foarte multă lumină naturală și sunt foarte mulțumit de ce a ieșit ”, a declarat Ion Cotoară.

În noua clădire se vor regăsi  și sediile Postului de Poliție Iaslovăț și al Oficiului Poștal local.

Spațiu de recreere și clădire-muzeu pe spațiul actualei primării 

Primarul Ion Cotoară,  aflat în fruntea comunității de 20 de ani, are toată încrederea că locuitorii îi vor acorda votul și pentru al șaselea mandat de primar.

Există deja un plan concret și cu privire la spațiul care va rămâne liber după demolarea vechiului sediu al primăriei.

Pe locul clădirii din 1930 va fi amenajat un spațiu de recreere pentru locuitorii comunei și se va accesa, prin Programul ”GAL Sucevița – Putna” un proiect pentru o clădire-muzeu în care să fie adunat patrimoniul local.

Tot acolo va fi și o ”Casă a Tineretului”, o sală a căsătoriilor.

Și în acest caz, a subliniat primarul, dacă va fi cazul se vor aloca și fonduri de la bugetul local.

Circulație în condiții de siguranță pentru pietoni la Iaslovăț. Lucrări de apă și canal finalizate

Printre investițiile recente și importante pentru comunitatea de la Iaslovăț se numără amenajarea de trotuare și rigole pe ambele laturi ale DN 2 K, drumul național care străbate comuna.

Astfel, locuitorii comunei se pot deplasa prin zona centrală a localității fără a se mai expune riscului generat de traficul de pe un drum național.

Investiția realizată tot de la bugetul local s-a făcut pe 1,6 kilometri, dinspre Milișăuți spre centrul comunei Iaslovăț, și va mai continua pe încă aproximativ 1,6 kilometri, pentru a exista trotuar pe toată întinderea comunei la drumul național.

Îmbucurător este că au fost finalizate lucrările la rețeaua de apă și canal, iar acum se lucrează la demersurile pentru autorizarea serviciilor de utilități.

La modul concret, primarul spune că serviciile de utilități vor fi funcționale până la finele acestui an.

 

Iaslovăț, comuna cu cea mai mare creștere a populației. Localnicii revin puternic din străinătate 

Cea mai îmbucurătoare știre despre Iaslovăț este cu privire la creșterea populației.

Statistic, pe cifre, Iaslovăț este comuna cu cea mai mare creștere a populației din județul Suceava

Numai în ultimul an școlar, au fost înscriși 48 de copii nou veniți, cei mai mulți din rândul familiilor de localnici care au fost plecate mulți ani în străinătate.

În aceste condiții, investițiile în Școala 1 Iaslovăț, deja începute, sunt prioritare și vor continua în perioada imediat următoare.

O sală de gimnastică școlară se va face în perioada următoare, cu fonduri de la bugetul local. 

Creșterea populației de la Iaslovăț se apropie de 50%, în ultimii 10 ani de zile

S-a trecut de 5.000 de locuitori. Explicațiile creșterii naturale a populației

”Avem peste 5.000 de locuitori la Iaslovăț, iar în baza acestei certitudini vom avea și o creștere a numărului de consilieri locali, de la 13 la 15”, a declarat primarul Ion Cotoară. 

La Iaslovăț, creșterea populației se datorează în mare măsură unor factori locali.

Astfel, în localitate sunt mulți tineri și mai puțin tineri din comună care, după ani munciți prin străinătate, s-au întors acasă. Dacă acum 10-15 ani tinerii erau plecați majoritar la muncă în străinătate, acum tot mai mulți se întorc.

Unii definitiv, în timp ce alții și-au ridicat casele și se pregătesc să revină. În unele situații, s-au întors mamele cu copii, în timp ce tații mai muncesc o perioadă peste hotare însă întoarcerea lor acasă este doar o chestiune de timp. 

Îmbucurător este că unii și-au deschis și afaceri locale.  

O altă explicație a creșterii populației locale este legată de familiile numeroase cu mulți copii. Astfel, o familie care acum 20 de ani stătea într-o singură casă este acum mutată în patru-cinci case, cel puțin, copiii construindu-și și ei propriile locuințe.

Conform statisticilor oficiale, Iaslovăț a înregistrat în zece ani de zile o creștere a populației cu 46%. 

Intravilanul localității a tot crescut, la Iaslovăț. Sunt mai multe zone de case noi, cea mai cunoscută fiind ”Dallas”, mândria comunității.

”Dallas” este un cartier nou, de case, cu peste 150 de locuințe noi.