Costul cursurilor de pregătire profesională și atelierele practice, necesare personalului care lucrează în sistemul de urgență, este suportat din banii proprii de medicii, asistenții și ambulanțierii care fac parte din echipajele medicale care lucrează pe teren, deoarece statul nu mai investește în această direcție.

În acest scop, s-a înființat Asociația de Studiu Interdisciplinar în Domeniul Medicinei de Urgență (ASIDU), care organizează cursuri pe diverse teme de urgență, la Suceava având loc recent prelegeri şi ateliere practice de urgențe traumatice cu aplicabilitate în intervenția medicală din prespital (ambulanță), susținute de formatorii centrului de la Cluj-Napoca al acestei asociații, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Sindicatului Ambulanța Suceava, Robert Rotariu.

„Angajații Serviciului Județean de Ambulanță Suceava cotizează de bună voie de ani de zile pentru a-și îmbunătăți performanțele și tehnicile de intervenție medicală de urgență în județul Suceava”, a subliniat Robert Rotariu.

Acesta a precizat că SAJ Suceava a organizat un curs de pregătire anul trecut, dar nu este suficient.

„Banii alocați de guvern pentru pregătirea profesională au fost din ce în ce mai puțini pentru că a existat în fiecare an câte un <trenuleț> care reducea din cheltuieli. Astfel a apărut ASMU, coordonat de doamna doctor Adriana Morari, și din cotizațiile strânse s-au efectuat aceste cursuri atât de necesare echipajelor de intervenție”, a precizat purtătorul de cuvânt al sindicatului de la Ambulanță, care a apreciat „bunăvoința de a participa și disponibilitatea de a investi din bugetul personal în pregătirea personală” a colegilor săi, pentru ca intervențiile să se desfășoare conform Protocolului de Resuscitare și Traumă European.

„E o dovadă în plus a simțului responsabilității și a dedicării acestor oameni care lucrează în Serviciul Județean de Ambulanță Suceava”, a mai spus Robert Rotariu.

ASIDU a luat ființă din inițiativa unui grup de profesioniști, medici și asistenți medicali, implicați în dezvoltarea și implementarea mijloacelor de învățământ și cercetare în domeniul medicinei de urgență. Centrul din Cluj al asociației este acreditat pentru cursurile dezvoltate de Consiliul European de Resuscitare (ERC – European Resuscitation Council), care se organizează în România sub egida  Consiliului Român de Resuscitare – CNRR, reprezentantul Consiliului European de Resuscitare (ERC – European Resuscitation Council) pe teritoriul României.