În perioada 31 ianuarie – 8 februarie, la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, va avea loc ediţia a II-a Şcolii de iarnă a educaţiei de excelenţă, eveniment organizat de IRSCA Gifted Education.
La această ediţie vor participa circa 70 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar din toată ţara. Înscrierile se fac până pe 15 ianuarie. Fiecare participant va plăti o taxă de 300 de lei, restul cheltuielilor fiind acoperite de organizatori.
Institutorul Carmen Posmangiu, care se ocupă de organizarea acestui eveniment, alături de cadrele didactice Mihaela Ursaciuc şi Cristina Pupăză, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că evenimentul este o ocazie unică pentru cadrele didactice de a intra în dialog cu 15 traineri naţionali şi internaţionali, acoperind o paletă atractivă de cursuri, workshop-uri şi module, educaţie prin artă şi joc, jocuri educaţionale inteligente.
„Şcoala se va finaliza pentru participanţi cu diplomă de participare şi certificat de competenţe acordate de IRSCA Gifted Education şi recunoscute de Consorţiul Edugate, precum şi cu adeverinţe de participare eliberate de CCD Suceava”, a mai completat Carmen Posmangiu.
Comentarii