Programul de promovare turistică a Bucovinei în Austria va începe din data de 14 iulie, când, la Ambasada României de la Viena, va fi organizată o dezbatere despre oportunităţi de investiţii în Bucovina şi oferta turistică, printre invitaţi fiind oameni de afaceri austrieci, dar şi operatori din turism. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care a adăugat că la dezbatere vor fi prezentate şi oportunităţile de afaceri prin parteneriatul public-privat. În data de 15 iulie, a spus Flutur, din Piaţa „Sf. Ştefan” din Viena, se va da startul proiectului european „Pelerin în Bucovina”, iar un grup de ciclişti va pleca spre Bucovina cu destinaţia finală Putna. Traseul va fi Viena – Brastislava - Budapesta, pe malul Dunării, iar intrarea în judeţul Suceava, prin Pasul Tihuţa, va fi în 23 iulie, când grupului iniţial i se vor alătura ciclişti din Suceava, care vor continua traseul până la Putna.

Proiectul „Pelerin în Bucovina” are în vedere şi parcurgerea pe jos a trei trasee, numite „Drumuri ale smereniei”, care au ca punct de pornire Casa Pelerinului din Gura Humorului. Unul dintre trasee are incluse mănăstirile ortodoxe Humorului, Suceviţa şi Putna, cel de-al doilea traseu are ca destinaţie Basilica romano-catolică din Cacica, iar cel de-al treilea traseu are ca finalitate mănăstirea armenească Hagigadar din apropierea municipiului Suceava, cele trei destinaţii având hramul Adormirea Maicii Domnului. Pe parcursul pelerinajului vor fi organizate evenimente culturale speciale în judeţ. Potrivit şefului administraţiei judeţene, tineri studenţi de la facultăţi de turism şi geografie sunt implicaţi în proiect pentru a ghida pelerinii interesaţi de parcurgerea acestor trasee.