Doi minori de 16 şi 14 ani s-au ales cu dosare penale pentru mai multe infracţiuni, printre care şi cea de furt în scop de folosinţă, după ce au sustras şi folosit un ATV, respectiv un moped, din curţile familiilor lor. Cele două cazuri s-au înregistrat duminică seara, la puţin timp după ora 20.30, pe acelaşi drum comunal din Măneuți - comuna Frătăuții Vechi.O patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a oprit pentru control pe DC Măneuți din comuna Frătăuții Vechi un ATV neînregistrat, condus de un minor de 16 ani, din localitate.În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 19.00, minorul a luat ATV-ul din curte, fără știrea părinților, și l-a condus pe drumurile publice de pe raza comunei Frătăuții Vechi, fiind depistat de polițiști. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „furt în scop de folosință” și ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.Cinci minute mai târziu, aceiaşi poliţişti au efectuat semnal regulamentar de oprire unui moped, însă conducătorul acestuia nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea, fiind ulterior oprit de poliţişti.În urma cercetărilor, conducătorul mopedului a fost identificat ca fiind un minor de 14 ani, din localitate, care a recunoscut în prezența tatălui său comiterea faptei.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că minorul a luat mopedul din curte fără știrea părinților pentru a se plimba.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”furt în scop de folosință”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.