Evenimentul ,,Îmbrăţişări Gratuite” este un proiect al Asociaţiei Freamăt de Speranţă în parteneriat cu Primăria Câmpulung Moldovenesc şi Clubul Rotary Bucovina Rarăul, ajuns deja la ediţia a III-a.

Prin acest proiect se doreşte sensibilizarea comunităţii şi implicarea membrilor acesteia în înţelegerea şi sprijinirea copiilor, tinerilor şi adulţilor cu nevoi speciale pentru integrarea optimă în comunitate şi adunarea de fonduri necesare pentru proiectul ,,Centrul de recuperare din Bucovina”.

Evenimentul va avea loc în data de 31 octombrie, de la ora 12, la Grădina Mariajelor din Câmpulung Moldovenesc, unde trei tineri deosebiţi vor demonstra faptul că în fiecare dizabilitate există o abilitate ce trebuie într-adevăr susţinută prin multă trudă şi perseverenţă.

Cei trei protagonişti sunt aleşi să reprezinte trei domenii culturale diferite:

Sebastian Crăciun - micul poet diagnosticat cu tetrapareză spastică - nu merge dar aleargă prin versuri şi rime .El îşi va lansa cea de a V-a carte de poezii, intitulată sugestiv ,,DEmers".

Alexandru Cozaciuc - copilul orchestră, nevăzător,student la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” - va încânta cu un program artistic deosebit.

Szabo Attila - 8 ani, din Zalău, numit şi micul Picasso – va demonstra că în lumea unui copil diagnosticat cu autism este multă culoare şi prietenie. El va avea parte de o adevărată galerie de pictură cu vânzare.

Alături de expoziţia de pictură ce va avea loc, organizatorii îşi propun să promoveze şi să vândă în scop caritabil obiectele hande made create de copiii şi tinerii cu dizabilităţi din cadrul Asociaţiei Freamăt de Speranţă la terapia ocupaţională ,,Să învăţăm să ne ajutăm”.

Artişti consacraţi au răspuns solicitării de a fi alături de aceşti îngeraşi cu aripi frânte: Manuela Pohoaţă, Ghiorghiţă Rotaru, Elisa Hechelciuc, Grupul Folk Simbol - Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, prof. pian Johannes Raimund Onesciuc - Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Armin Ivan – în program cu Sebastian Crăciun, poetul Sorin Poclitaru, tenorul Sorin Ursan Declait, pictorul Cătălin Nechita Mîndrilă, Diana Anastasia şi Teodora Camelia Seserman, Oana Nisioi şi micuţii de la Căsuţa Piticilor ,,Grupul Vocal Românaşul” Câmpulung Moldovenesc.

„Dacă vă doriţi să ne fiţi alături ca sponsori ai acestui eveniment caritabil din data de 31 octombrie şi Susţineţi abilitatea din dizabilitate vă aşteptăm şi vă încurajăm să oferiţi orice în folosul acestor copilaşi care vă aşteaptă la eveniment pentru a vă oferi ceea ce au mai mult …dragostea lor necondiţionată şi o îmbrăţişare gratuită! Conturile în care se pot face donaţii pentru a susţine proiectul ÎMBRĂŢIŞĂRI GRATUITE este:

RO42BTRLEURCRT0308584101 in euro
RO92BTRLRONCRT0308584101 în lei”, au transmis organizatorii.