Avalanşa care i-a surprins vineri pe cei trei salvamontişti voluntari care urcaseră în Munţii Călimani, pe vârful Pietrosu, unde urmau să arboreze drapelul României, de Ziua Naţională, a fost deosebit de puternică. În zona în care a avut loc avalanşa, stratul de zăpadă care a fost antrenat în cădere avea în jur de 8-9 metri. Fata din grup, Nathy Josse, a fost găsită vineri seară, în jur de 20.30, sub zăpadă, însă, din păcate, era decedată, manevrele de resuscitare fiind în zadar. Prietenul ei, Liviu Sorin Pandelea, în vârstă de 40 de ani, pompier militar la Vatra Dornei, nu a fost găsit, deşi a fost căutat până în jurul orei 1.30 din noapte, în condiţii foarte grele, de viscol. Operaţiunile de căutare au fost sistate din cauza viscolului dar şi a riscului unei noi avalanşe.Căutările se vor relua sâmbătă, însă vor fi deosebit de dificile, în condiţiile blocului de zăpadă din zona avalanşei. Având în vedere cât de puternică a fost avalanşa, au mărturisit salvamontiştii, este aproape o minune că Lucian Drăgan, în vârstă de 36 de ani, al treilea membru al grupului, a scăpat cu viaţă. Acesta a fost o perioadă inconştient, după care şi-a revenit şi a reuşit să-şi alerteze colegii de la Serviciul Public Salvamont Vatra Dornei. Bărbatul, şi el pompier militar la Vatra Dornei şi salvamontist voluntar, a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava. Are mai multe leziuni, printre care şi o fractură, dar este stabil.Avalanşa s-a produs în condiţii de zăpadă udă şi grea. Oamenii urcaseră pe munte pentru un gest simbolic de Ziua Naţională, dar şi pentru o acţiune caritabilă. Ei se deplasau pe un traseu marcat, dar închis pe timp de iarnă. În Călimani au fost zilele trecute reprize serioase de ninsoare. Unul dintre cei trei salvamontişti, Lucian Drăgan, şi-a sunat colegii şi a cerut ajutor vineri, în jurul orei 17.30. Din câte se pare, avalanşa s-a produs cu cel puţin două ore înainte.Pentru salvarea celor trei au fost mobilizaţi, în echipe mixte, 38 de pompieri, 9 jandarmi, 14 salvamontişti şi 2 lucrători de la Rezervaţia Călimani, în total cu 9 autospeciale, o autoşenilată, o ambulanţă SMURD şi mai multe autoturisme de teren. Vineri seară, la locul tragediei, a fost adus şi un câine de căutare al salvamontiştilor, specializat în căutare victime după avalanşe. În ultimii ani, urcarea pe vârfurile munţilor Giumalău, Călimani Bistriţei şi Suhard, cu drapelul României, devenise o tradiţie promovată de cei de la Salvamont Vatra Dornei. În acţiune s-au implicat tot mai mulţi oameni de la an la an, salvamontişti, apropiaţi ai acestora şi iubitori de munte care au dorit să li se alăture.Toţi cei trei oameni surprinşi de avalanşă aveau multă experienţă la urcat pe munte, inclusiv pe timp de iarnă.