Poliţişti din mai multe zone ale judeţului Suceava au desfăşurat miercuri şi joi controale în trafic, care s-au soldat cu numeroase amenzi, date atât şoferilor, cât şi pitonilor.Miercuri, Serviciul Rutier Suceava și formațiunile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat acţiuni specifice pe raza județului în vederea depistării pietonilor care traversează neregulamentar, precum şi a conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea străzii prin locuri special amenajate. În cadrul acţiunii a fost constatată o infracțiune şi au fost aplicate 120 sancțiuni contravenționale, în valoare de 28.275 lei, din care 35 pietonilor. S-au reţinut 14 permise de conducere reţinute şi s-au retras 3 certificate de înmatriculare.Ziua următoare, Poliţia Municipiului Rădăuți, în cooperare cu poliţiile orăşeneşti Siret și Vicovu de Sus, a organizat o acţiune pe raza de competență pentru reducerea riscului rutier datorat conducerii de vehicule de către persoane aflate sub influenţa alcoolului, a excesului de viteză şi a abaterilor bicicliştilor şi conducătorilor de mopede, ocazie cu care s-a constatat săvârşirea unei infracţiuni şi au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 21.460 lei. S-au reţinut 3 permise de conducere, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare şi a fost ridicat un set de plăcuțe cu număr de înmatriculare.De asemenea, în aceeaşi zi, Poliția Municipiului Vatra Dornei a organizat o acțiune punctuală pe raza de competență, pe linia asigurării unui climat de ordine publică și siguranță rutieră în cadrul căreia s-au aplicat 41 sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.790 lei, s-a constatat săvârşirea unei infracţiuni şi s-au reţinut 2 permise de conducere.Tot joi, Poliția Orașului Salcea a organizat o acțiune pe raza de competență, pe linia respectării regimului legal de viteză și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, ocazie cu care au fost controlate 7 autovehicule şi aplicate 5 sancțiuni, în valoare de 1.840 lei.