Un copac care în aparență nu avea nici o problemă s-a prăbușit vineri după-amiază pe două mașini parcate pe strada Vasile Bumbac, chiar în spatele magazinului Bucovina.

În urma ploilor abundente din ultimele zile, inclusiv de vineri, când se înregistra cod portocaliu de precipitații, sub greutatea coroanei verzi, îngreunată de apă, arborele (salcâm) a ieșit din pământ cu tot cu rădăcină, chiar de vântul de abia se făcea simțit.

Intervenția promptă a echipelor de la Direcția Domeniului Public și de la Serviciul pentru Situații de Urgență, din cadrul Primăriei Suceava, a făcut ca arborele căzut să fie îndepărtat în siguranță, fiind evitate alte pagube.