Peste o treime dintre fălticeneni, agenţi economici şi instituţii publice rămân marţi, 21 august, fără apă potabilă la robinete. Conform Agenţiei Fălticeni a ACET Suceava, se va întrerupe furnizarea apei potabile în regim de maximă urgenţă, între orele 8:00-15:00, pentru remedierea unor defecţiuni pe conducta OL 520 mm aflată în incinta rezervoarelor de apă de la Oprişeni. Vor fi afectaţi consumatorii de pe străzile: 9 Mai, Zorilor, Maior Ioan, Sergent Sava, Vasile Ciurea, Aleea Nucului, Al. Căminului, Al. Pictor Hârlescu, Al. Trandafirilor, Liliacului, N. Bălcescu, Sucevei, Republicii, 13 Decembrie, Al. Teilor, Livezilor, Unirii, Botoşanilor, Libertăţii, Păcii, Pleşeşti Gane, Matei Millo, Magazia Gării, Ana Ipătescu, Pictor A. Băeşu, Plt. Iacob, Cap. Ciofu, Cap. Manolache, Cap. Movileanu, Horticolei, Nufărului, Spicului, Doboşari, Câmpului şi locatarii din asociaţiile de proprietari cu numerele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 10, 13, 15, 19, 20.

Printre unităţile afectate se numără Colegiul „Vasile Lovinescu”, instituţie de învăţământ care găzduieşte în internat în această perioadă peste 120 de elevi şi tineri participanţi la Festivalul Internaţional de Teatru „Grigore Vasiliu Birlic”, dar şi sesiunea de toamnă a bacalaureatului, Spitalul de boli infecţioase, Dispensarul medical nr. 1, Centrul de Servicii Sociale, Clubul Copiilor, Grădiniţa Specială, Cantina spitalului municipal, Centrul Cultural „Gr. V. Birlic”, Trezoreria, Aşezământul ”Sf. Andrei”, fabricile de pâine La Larisa şi Buzdea, Baza de agrement „Nada Florilor”, Staţia de ambulanţă, AJOFM, Clinica “Dr. Lungu” şi Primăria Fălticeni.