Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, la solicitarea MEDIAFAX, că autoritățile franceze nu a notificat până în prezent că ar fi români afectați în incendiul izbucnit într-o clădire din orașul francez Aubervilliers, în apropiere de Paris, în care au fost rănite cel puțin 19 persoane.

"Ambasada României la Paris urmărește îndeaproape evenimentele legate de incendiul produs la data de 19 august, în cartierul francez Landy din Aubervilliers, Franța. Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre victime. Până în acest moment, autoritățile franceze nu au notificat misiunea diplomatică cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul misiunii nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident", se arată în răspunsul MAE primit în urma unei solicitări a agenției de presă MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate "cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al misiunii diplomatice: +33 (0)1 47 05 29 66, +33 (0)1 47 05 27 55, +33 (0)1 45 50 39 97, +33 (0)1 47 05 10 40, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al misiunii: +33 (0) 68 07 13 729".

Cel puțin 19 persoane au fost rănite, duminică, în urma unui incendiu izbucnit într-o clădire din orașul francez Aubervilliers, aflat în apropierea capitalei Paris, relatează site-ul postului RTL. Cel puțin 19 persoane au fost rănite, duminică, în urma unui incendiu izbucnit într-o clădire din orașul francez Aubervilliers, aflat în apropierea capitalei Paris, relatează site-ul postului RTL. Dintre cei 19 răniți, șase se află în stare gravă. Incendiul a izbucnit la etajul al doilea dintr-o clădire aflată pe strada Landy din Aubervilliers.

Potrivit Le Monde, Brigada de Pompieri din Paris (BSPP) a anunțat că incidentul s-a produs în jurul orei locale 19.00 (ora României, 20.00). Zeci de turişti au fost evacuaţi dintr-un hotel situat lângă Paris după izbucnirea unui incendiu. Printre persoanele evacuate se numără cel puţin doi turişti români.