Consiliul Judeţean Suceava şi Primăria Siret vor promova un proiect european pentru reabilitarea Muzeului de Istorie din acest oraş. Consilierii judeţeni au aprobat luni un proiect prin care administraţia judeţeană şi Primăria Siret, în calitate de lider, vor depune un proiect pentru modernizarea şi reabilitarea acestui muzeu, clădire monument istoric aflată în administrarea Muzeului Bucovinei şi în proprietatea publică a judeţului Suceava.

Prin proiectul adoptat luni au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru această investiţie. Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a explicat în cadrul şedinţei că reabilitarea Muzeului de Istorie din Siret era necesară, în condiţiile în care acesta a rămas oarecum în urmă din acest punct de vedere. „Vorbim de lucrări de circa 1,4 milioane de euro pe care vrem să le facem la muzeul din Siret. Proiectul presupune consolidarea clădirii, realizarea reţelelor de apă, canalizare, încălzire, a instalaţiei electrice şi amenajarea exteriorului”, a spus Gheorghe Flutur. El a precizat că tot în cadrul proiectului se vor realiza intervenţii la arhitectura internă şi externă a clădirii, dar şi realizarea unui nou circuit de vizitare pentru expoziţia permanentă şi pentru Memorialul holocaustului evreilor din Bucovina. „Este o investiţie foarte bine-venită şi care cred că va atrage şi foarte mulţi turişti în continuare”, a mai declarat Flutur.

În acelaşi timp, iniţiatorul proiectului de hotărâre, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Niţă, a spus că necesitatea investiţiei este dată atât de starea precară a clădirii, la care se adaugă uzura morală a expoziţiei permanente, de lipsa de spaţiu de depozitare şi conservare, de aglomerarea personalului de specialitate în spaţii neadecvate, de lipsa unor spaţii şi dotări pentru deservirea publicului. „Oportunitatea obţinerii unei finanţări pentru realizarea unui muzeu - memorial ar permite punerea în valoare a colecţiei muzeului şi prezentarea istoriei tragice a comunităţii evreieşti din Bucovina”, a arătat Gheorghe Niţă.

Proiectul ar urma să fie depus la finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, până pe data de 30 august 2018, iar lucrările vor dura o perioadă de 24 de luni.