Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, le-a solicitat angajaţilor din direcţiile de specialitate din cadrul acestei instituţii să dea dovadă de exigenţă maximă în combaterea pirateriei în transportul public de persoane din judeţ. Solicitarea a fost făcută în cadrul dezbaterilor care au avut loc înainte de aprobarea unui proiect pentru eliberarea unor licenţe de transport pentru curse regulate speciale unor operatori de transport rutier.

Gheorghe Flutur a explicat că este vorba despre eliberarea licenţelor pentru 33 de curse speciale pentru transportul elevilor, pe perioada următorului an şcolar, unui număr de 12 operatori. În cadrul discuţiilor, consilierul PSD Dan Ioan Cuşnir a sesizat faptul că din informaţiile pe care le are, în unele cazuri, transportul elevilor „a devenit o găselniţă” pentru unele firme pentru a pirata transportul public din municipiul Suceava. „Dau un singur exemplu, firma Manucu SRL, care era pe lista societăţilor care piratau transportul public local din Suceava, exact pe aceeaşi rută pe care vrem noi să o votăm acum, Mitocu Dragomirnei – Suceava. La fel se va întâmpla şi cu aceste curse. Avem trei societăţi la care vrem să le aprobăm şapte trasee noi prin Suceava”, a spus Cuşnir. El a adăugat că ar trebui să se ştie în mod clar şi câţi elevi vor transporta aceşti operatori pe perioada anului şcolar, pentru a fi justificată eliberarea acestor licenţe.

Ca răspuns la afirmaţiile consilierului PSD, unul dintre specialiştii din cadrul CJ Suceava a explicat că, potrivit legii, operatorii de transport trebuie să încheie un contract cu unităţile de învăţământ şi vor prezenta o listă cu elevii pe care îi vor transporta. Acesta a arătat că în urma controalelor efectuate, pentru cinci autoturisme folosite la transportul public de persoane a fost ridicat dreptul de circulaţie pe o perioadă de şase luni, fiind aplicate şi sancţiuni de aproape 88.000 de lei.

La rândul său, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a cerut imperativ serviciilor de specialitate să acţioneze cu fermitate pentru combaterea pirateriei în acest domeniu, pentru a crea un climat de ordine în judeţ. „Cei care au autorizaţii corecte şi respectă legea să fie bine-veniţi şi piraţii să fie sancţionaţi şi să propunem în instanţă ridicarea licenţelor”, a spus Flutur.

În final, proiectul pentru atribuirea licenţelor pentru cele 33 de curse speciale a fost aprobat cu 30 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi trei abţineri.