Unul dintre voturile înregistrate de peste hotare, la referendumul de modificare a Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, este cel al viceprimarului municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, care și-a exercitat acest drept tocmai din Atlanta – capitala statului american Georgia.

„Dreptul la vot este esențial și este păcat de cei care au luptat pentru acesta dacă noi nu îl exercităm. Sunt multe discuții referitoare la utilitatea acestui referendum care nu mai contează acum deoarece suntem la momentul votului.
Suntem un popor de creștini și cred că acest lucru spune foarte multe despre direcția noastră. Chiar dacă sunt în Statele Unite ale Americii și secția de vot este la o distanță considerabilă de locul unde mă aflu, am mers și mi-am exercitat dreptul constituțional. Vă îndemn să faceți la fel, mergeți la vot și votați cu conștiința împăcată!”, a spus Lucian Harșovschi, într-o postare pe pagina sa de socializare.

Ministerul Afacerilor Externe a organizat, la referendumul național pentru revizuirea Constituției din 6 și 7 octombrie 2018, 378 de secții de votare în afara țării, dintre care 32 în Statele Unite ale Americii.