Un bărbat în vârstă de 50 de ani, care se afla sub influența alcoolului, a pierdut controlul asupra mașinii pe care o conducea și a intrat în coliziune cu trei autovehicule parcate regulamentar. S-a întâmplat luni seară, în jurul orei 19.15, pe strada Universității din municipiul Suceava. După tamponarea în lanț șoferul și-a continuat inițial drumul, fiind oprit ulterior de polițiști. El avea o concentrație de 0,74 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Județean, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge. Pe numele bărbatului de 50 de ani polițiștii au deschis dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.