Comisarul-şef Nelu Fediuc, fost şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, actualmente ieşit la pensie, a scăpat basma curată din primul dosar în care a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava. După un proces care a început pe 10 octombrie 2014, magistraţii de la Curtea de Apel Suceava au decis să-l achite pe Nelu Fediuc pentru cele patru infracţiuni de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată. Cum el a fost achitat şi de prima instanţă pentru alte câteva din capete de acuzare, legate de infracțiuni de influențare a declarațiilor și tentativă de abuz în serviciu, soluţia finală este achitare.Trebuie spus că în primă fază, Tribunalul Suceava l-a găsit vinovat pe Nelu Fediuc pentru mai multe infracţiuni de luare de mită şi i-au stabilit o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 6 luni de închisoare. Pedeapsa a fost suspendată sub supraveghere, pe o durată de încercare de nu mai puţin de 5 ani şi 6 luni de zile. Acest dosar a plecat de la una dintre protejatele comisarului-şef Nelu Fediuc, o femeie din Republica Moldova, despre care Monitorul de Suceava a scris în exclusivitate în august 2008.Pentru a-i permite moldovencei să tranziteze frontiera din Ucraina spre România, prin PTF Siret, Fediuc i-ar fi cerut câte 200 de dolari lunar. Afacerea a mers ca pe roate în acest interval, iar în afara banilor, fostul şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret a obţinut şi favoruri sexuale. Înţelegerea a „crăpat” în iunie 2008, iar câteva săptămâni mai târziu femeia a depus o plângere la DNA Suceava în care povestea cu lux de amănunte tot ce s-a petrecut.Nelu Fediuc a reuşit să afle despre această sesizare, iar prin ameninţări şi metode de intimidare şi corupere ar fi încercat s-o determine pe moldoveancă să-şi retragă plângerea. Pentru că nu a avut succes, în septembrie 2008 a căutat-o din nou pe fosta parteneră de sex şi afaceri şi i-a oferit 12.000 de euro pentru a dezminţi public acuzaţiile aduse împotriva lui.Pentru că s-a simţit umilită din punct de vedere sexual în cele şase luni cât a colaborat cu Nelu Fediuc, femeia a refuzat să-şi retragă plângerea.