Mitropolitul Teofan a decorat duminică, 14 octombrie, cinci bătrâni născuți în jurul anului 1918, printre aceştia numărându-se şi o bătrână din judeţul Suceava, din comuna Botoşana, Dora Gheață. Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de Iaşi.

Cele cinci persoane au primit cea mai înaltă decorație a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei ‒ „Crucea Moldavă”, informează Doxologia.ro.

Dora Gheaţă, născută în Botoşana, pe 10 februarie 1917, a dus o viaţă simplă, de agricultor, a avut trei băieţi şi, după ce i-a murit soţul, nu s-a mai recăsătorit şi a trăit în văduvie.

Părintele Mitropolit a considerat necesar să îi onoreze „pentru că toți cinci au cunoscut primul război, chiar dacă erau copii, au trăit în perioada interbelică, au cunoscut trei dictaturi şi, iată, Dumnezeu a îngăduit ca să viețuiască şi după ’90 încoace”.

„După propria mărturie, doar credința în Dumnezeu i-a ajutat să pătrundă printr-un veac întreg cu bucuriile lui dar, mai ales, cu încercările sale”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.

Celelalte persoane decorate au fost din judeţele Buzău, Iaşi şi Alba, şi una din Republica Moldova.

De asemenea, cei decoraţi au mai primit o Sfântă Scriptură şi o icoană cu Sfânta Parascheva şi Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.