Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Suceava, în cooperare cu poliţiile municipale şi orăşeneşti, a organizat în perioada 22 octombrie – 11 noiembrie o acțiune pe raza județului pe linia verificării modului în care sunt respectate prevederile legale de către persoanele fizice autorizate să deţină, poarte și folosească arme și muniţii. În cadrul acţiunii au fost efectuate 275 de controale, fiind constatate 3 infracțiuni, toate privind  nerespectarea regimului armelor şi  muniţiilor. De asemenea, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale și au fost indisponibilizate 5 arme și 91 bucăți de cartuşe neletale şi letale.