Doi bătrâni, de 77 și 81 de ani, au fost găsiți morți în locuință, după ce, cel mai probabil s-au intoxicat cu monoxid de carbon provenit din soba cu gaz metan cu care se încălzeau. Nenorocirea a fost semnalată duminică după amiază de către fiul celor doi, care s-a deplasat la locuința părinților, o casă situată pe strada Ion Păun Pincio din zona cartierului Zamca. La sosire el a constatat că ușile locuinței erau încuiate din interior și după ce a forțat intrarea în casă, i-a găsit pe părinți morți în camere diferite. Polițiștii criminaliști sosiți la fața locului au constatat că nu există semne de violență, care ar putea crea suspiciuni privind comiterea vreunei infracțiuni de natură penală. Cadavrele celor doi vârstnici au fost transportate la morga Spitalului Județean Suceava, pentru efectuarea unei necropsii care va stabili cauza decesului. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Suceava, în cadrul unui dosar de ucidere din culpă.