Au reapărut în Suceava anunţurile prin care aşa zişi colecţionari germani cumpără maşini de cusut vechi şi picturi. Frapează faptul că sunt oferite sume chiar şi până la 70.000 de euro, ceea ce are darul de a atrage atenţia posesorilor de astfel de obiecte.

În realitate, spun poliţiştii, nu este decât o formă prin care escrocii încearcă să intre în casele potenţialelor victime.

„Atragem atenţia cetăţenilor să manifeste responsabilitate şi să nu depună în diverse conturi sume de bani pentru efectuarea unor plăţi. De asemenea, le recomandăm să nu dea curs unor astfel de solicitări, putând cădea victime ale unor infracţiuni de înşelăciune”, a arătat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava, comisarul-şef Ionuţ Epureanu.

Acesta a oferit şi un exemplu din noiembrie 2013, al unei persoane din municipiul Suceava, care a achitat unui necunoscut în autogara din Târgu Neamţ suma de 5000 de euro pentru o maşină de cusut Singer şi un certificat de calitate. Părţii vătămate i s-a promis ca va primi ulterior pe maşina de cusut cu certificat de garanţie de 40.000 de euro.