Trei victime au ajuns la spital joi după amiază, după ce două autoturisme s-au ciocnit violent, în municipiul Rădăuți, la ieșirea spre comuna Marginea. Accidentul a avut loc după ora 14.00, când două autoturisme, un BMW înmatriculat în Marea Britanie și un Toyota înmatriculat în județul Suceava, s-au ciocnit frontal, după ce unul dintre șoferi a pierdut controlul direcției și a pătruns pe contrasens. În urma impactului dintre autoturisme, Toyota a fost proiectat în afara carosabilului, unde s-a oprit într-un copac. La fața locului au ajuns 3 echipaje SMURD și ale ambulanței, care au preluat 3 victime din cele două mașini și le-au transportat la spital, pentru îngrijiri medicale. A fost solicitată de asemenea intervenția unui echipaj ISU, care a acționat pentru îndepărtarea oricărui pericol care putea apărea în urma impactului violent. Polițiștii sosiți la fața locului au demarat o anchetă pentru a stabili modul în care a avut loc accidentul și cine se face vinovat de producerea lui. Circulația s-a desfășurat cu dificultate în zonă, după ce una dintre benzi a fost blocată în urma producerii accidentului.
Comentarii