Cazul sinuciderii lui Ionel Marcel Lepa, ucigașul polițistului din Timiș, găsit spânzurat în grupul sanitar al celulei în care stătea singur, la penitenciarul din Timişoara, nu putea să nu readucă în actualitate și cazul ucigașului Ioan Beșa, tânărul în vârstă de 23 de ani din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, care, în vara anului 2017, l-a ucis pe polițistul Sorin Vezeteu, cu zeci de lovituri de cuțit, pe peronul Gării Suceava (Burdujeni). Sunt practic cele mai crunte fapte comise recent asupra unor polițiști, iar Beșa, la fel ca Lepa, a fost găsit spânzurat în celula în care fusese transferat, în Penitenciarul Botoșani, la aproximativ două luni de la comiterea odiosului omor. Se întâmpla în septembrie 2017, iar între timp dosarul morții lui Beșa a fost clasat, mai întâi de procurorul de caz, iar mai recent și de către judecătorii care au analizat contestația depusă de Melania Beșa, mama lui Ioan Beșa.

În seara zilei de 20 iulie 2017, Ioan Beşa l-a atacat cu o ferocitate ieşită din comun pe poliţistul Sorin Vezeteu, care era de serviciu în Gara Burdujeni. Luat prin surprindere şi înjunghiat din spate, Sorin Vezeteu a încercat să se apere, însă a căzut sub ploaia de lovituri de cuţit. Peste 40 de lovituri de cuţit au fost găsite pe trupul polițistului ucis. Ioan Beșa nu a părut să regrete în nici un moment ce a făcut și a declarat că a vrut să ucidă un polițist pentru că a fost închis în Spania. El nu avusese nimic personal cu Sorin Vezeteu. Imediat după omor, Ioan Beșa a fost închis în arestul de la Suceava al poliției județene. Cât a stat la Suceava Beșa s-a remarcat mai mult prin reclamații prin care se declara nemulțumit de condițiile de detenție. La mijlocul lui septembrie 2017, deci la aproximativ două luni de la crimă, Ioan Beșa a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru ultraj la infracţiunea de omor calificat. Conform Codului Penal, el risca până la 37 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă. Așa cum se procedează de regulă, după trimiterea în judecată, inculpatul este transferat din arestul preventiv într-un penitenciar, cel de la Botoșani în cazul lui Ioan Beșa. Abia transferat la Botoșani, în seara zilei de 26 septembrie 2017, în timp ce se afla singur într-o celulă a Penitenciarului Botoşani, fiind în perioada de carantină, Ioan Beşa a fost găsit spânzurat, la apelul de seară. Ioan Beşa s-ar fi sinucis cu o sfoară improvizată, pe care şi-a petrecut-o în jurul gâtului şi apoi în jurul picioarelor. Beşa ar fi tras puternic de picioare şi s-ar fi sugrumat, o metodă de sinucidere care denotă multă ferocitate. Sfoara ar fi fost improvizată din bucăţi de haine şi dintr-o bucată din cureaua unei genţi.

Dosarul morții lui Beșa a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. Procurorul a avut la dispoziție mai multe mijloace de probă, de la ce s-a găsit în celulă și până la rezultatele autopsiei. Concluzia acestuia a fost că este vorba de sinucidere, iar în octombrie 2018 a fost dată soluție de clasare privind omor sau altă faptă cu violență. Mama lui Beșa a contestat decizia procurorului la Tribunalul Botoșani, uzând de acest drept pe care îl avea. Recent, pe 2 mai a.c., judecătorii de la Tribunalul Botoșani au respins ca nefondată contestația Melaniei Beșa și au menținut ordonanța de clasare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, decizia fiind definitivă.