Patru copii cu vârstele între 5 şi 8 ani, o femeie de 33 de ani şi un bărbat de 36 de ani au fost răniţi după ce maşina cu care se deplasau a fost lovită de un autoturism pătruns pe contrasens.

Accidentul a avut loc duminică, puţin după ora 16.00, când un bărbat de 37 ani, din orașul Solca, în timp ce conducea un autoturism pe str. Avram Iancu din localitatea de domiciliu, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de un şofer în vârstă de 36 ani, din comuna Arbore.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a şoferului de 36 de ani, precum și a pasagerilor din maşina sa: o femeie de 33 ani şi patru copii de 8, 7 și 5 ani, toți din comuna Arbore.

„Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.