Muzeul Bucovinei organizează expoziţia „Istorii medievale”, deschisă în perioada 12 iulie - 2 septembrie 2019, la Muzeul de Istorie.

Expoziţia se adresează tuturor celor care sunt legaţi de trecutul zonei de nord a Moldovei, plină de istorii mai mult sau mai puţin ştiute, oferindu-le câteva dintre numeroasele obiecte din colecţia de arheologie medievală.

După expoziţia „Ştefan cel Mare, Din istorie în veşnicie”, „care a călătorit prin ţară aproape trei ani şi a fost văzută de peste 30.000 de vizitatori, am considerat necesar să spunem câte ceva şi despre viaţa oamenilor de rând aşa cum apare ea prin obiectele scoase la lumină de arheologi în cercetările de la Suceava, Baia sau Siret, oraşe deosebit de importante legate de începuturile statalităţii moldoveneşti”, a declarat Monica Dejan,şef Serviciu Istorie în cadrul muzeului.