Maratonul Moldoviţa ,,Colţ de Rai", ediţia a III-a, desfăşurat sâmbătă, 27 iulie, a fost un adevărat succes. Peste 150 de alergători din ţară şi din străinătate au luat startul la maratonul organizat în inima Bucovinei. S-a alergat cu drag de mişcare, sport, natură şi au fost atinse scopurile organizatorilor de la Clubul Sportiv Invictus Moldoviţa: promovarea peisajelor şi a gospodarilor din Moldoviţa, a turismului ca alternativă economică durabilă, susţinerea sănătăţii prin sport, sprijinirea sportivilor Clubului Invictus Moldoviţa, accentuarea solidarităţii în cadrul comunităţii şi a responsabilităţii sociale.

Startul a fost dat de o tânără, Ramona Pasinciuc, îmbrăcată în straie huţule şi călare pe un cal desprins parcă din poveşti. Şi natura parcă s-a pregătit înadins să-i primească pe alergători, „poleind poienile înflorite în razele soarelui şi lăsând văile acoperite de ceaţă”.

În deschiderea festivităţii de premiere, participanţii au vibrat la cântecele Feliciei Oblezniuc şi s-au prins în horă pe melodia „Cântă cucu-n Bucovina”. La final, au fost fermecaţi de candoarea, talentul şi bucuria molipsitoare a copiilor din cadrul Ansamblului ,,Gura Izvorului” Vatra Moldoviţei, care au prezentat spectacolul ,,Jocurile copilăriei”. Merită amintite şi masa bucovineană, focul de tabără, activităţile de zumba susţinute de sportivii Clubului Invictus.

Organizatorii, ACS Invictus Moldoviţa, adresează mulţumiri sponsorilor: Farmacia Darifarm, CAR Învăţământ Fălticeni, Fiterman Pharma, Moldi Cazare Moldoviţa, Edelweiss Outdoorshop, Best M Suceava, Bucovina Shop, Copaco SRL, SC Leea 1999 SRL, Salon Cătălina şi Asociaţia Moldoviţa şi partenerilor: ADAM Moldoviţa, Edelweis Night Run, Muzeul Ouălor "Lucia Condrea", Maratonul Nordului, Primăria Moldoviţa, Time It şi partenerului media: Monitorul de Suceava.

De asemenea, organizatorii mulţumesc Poliţiei Judeţene Suceava şi poliţiştilor din cadrul Secţiei 14 de poliţie rurală Vama, pentru sprijinul prompt acordat. Recunoştinţa se îndreaptă, nu în ultimul rând, sportivilor ACS Invictus Moldoviţa, „Familiei Invictus Moldoviţa”, voluntarilor şi întregii comunităţi.

,,Noi suntem schimbarea pe care o dorim”, a declarat Emanuela Mititel, preşedintele Clubului Sportiv Invictus Moldoviţa, ,,şi de noi depinde să clădim lucrurile cu temeinicie, să punem suflet în ceea ce facem. Să ne vedem cu bine pe 18 iulie 2020, la cea de-a IV-a ediţie a unui eveniment care înseamnă tot mai mult pentru comunitatea moldoviţeană şi pentru sportivi din toată ţara”.