Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a anunțat că au început lucrări de consolidare a platformei drumului pe DN 17, Ilișești. Este vorba de zona în care sunt probleme de ani de zile cu alunecările de teren. Într-o primă fază, lucrările presupun coloane forate la adâncimi de 13 – 18 metri, urmate de readucerea carosabilului la parametri inițiali. Termenul de finalizare a lucrărilor este de șase luni, în funcție și de condițiile meteo. În zonă, pe timp de zi, circulația se desfășoară pe un singur sens, alternativ, dirijat prin semafoare, iar pe timp de noapte pe ambele sensuri, cu instituirea semnalizării de rigoare.DRDP Iași face apel la înțelegere din partea conducătorilor auto, cu recomandarea de a circula cu prudență și cu respectarea semnalizării instituite în zona afectată de lucrări.