Organizația studențească Clubul de Marketing din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a organizat sâmbătă, începând cu ora 9:30, o acțiune de salubrizare în zona parcului Șipote, intitulată „Împreună pentru un oraș curat!”.

La acțiune au participat 12 persoane care au dorit să dea un exemplu tinerilor din orașul Suceava și să-i convingă pe aceștia să se implice tot mai mult în acțiuni asemănătoare.

„Misiunea de a ajuta comunitatea și a îmbunătăți condițiile de mediu în care trăim a fost în mare parte îndeplinită. Mai sunt, totuși și alte zone ale Sucevei care necesită atenție din partea noastră a tuturor și de aceea, ne dorim ca cetățenii să ia atitudine și să ne ajute în continuare să terminăm ce ne-am propus”, a transmis Iuliana Rusu - Departamentul PR al organizației studențești Clubul de Marketing.