Un bărbat în vârstă de 57 de ani a provocat un accident rutier în care au fost răniţi trei oameni după ce a adormit la volan.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, marţi, în jurul orei 17:45, în timp ce conducea autoturismul pe DN17, pe raza localității Pojorâta, un bărbat de 57 de ani din județul Constanța, pe fondul oboselii, a adormit la volan, a pătruns pe sensul opus de mers, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu imobilul unei societăți din localitate.
Din accident a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 88 de ani care se afla în interiorul societății și a doi bărbați de 61 și 69 de ani, ambii din comuna Pojorâta, care se aflau în curtea societății, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.
Comentarii